PREVALENȚA DE GEN A PATIMILOR ȘI VIRTUȚILOR
Prevalența de gen a patimilor și virtuților evidențiază o pornire sau înclinație intrinsecă firii unui gen, superioară celuilalt gen, iar nu o prezență sau absență absolută în firea vreunuia dintre genuri .
Structural, deosebim pentru fiecare dintre cele trei părți sufletești – rațională (specifică mintii), poftitoare (numită și doritoare, specifică inimii) si volitivă (numită și mânioasă, irascibilă sau a iuțimii, specifică tot inimii) – câte un mănunchi de patimi si virtuți prevalente celor două genuri, având fiecare câte o patimă sau virtute dirigentă:
Astfel, la bărbați, pentru partea rațională a sufletului, deosebim patima mândriei împreună cu celelalte patimi subsecvente, curiozitatea, îndreptățirea de sine, slava deșartă, trufia, fala, iubirea de sine, egocentrismul, neascultarea, umblarea fără rost .
Aceasta patimă a mandriei se circumscrie uzului greșit al autonomiei superioare pe care bărbatul o are datorită sinergiei minții în inimă mai viguroasă decat la femeie și gestionării ei în afara părtășiei cu Dumnezeu . Formele patologice ale acestei autonomii deturnate de mândrie le regăsim la cei care umblă fără rost, la boschetari, sau la bețivi .
În privința patimii curiozității, o deosebim de căutarea din necesitate de soluții la problemele vieții și o identificăm ca fiind o deturnare a stării naturale de echilibru duhovnicesc bazată pe trezvie, rugăciune si mărturisire in Hristos, deturnare către derizoriu, către nenecesar, către pierderea de vreme și de echilibru duhovnicesc .
Ea se manifesta cănd omul consideră “că stă neclintit si nu mai ia seama să nu cadă “ (Întâia epistolă către corinteni a sfântului apostol Pavel Capitolul 10), căderea urmând prin celelalte două fiice succesive ale mândriei, îndreptațirea de sine care se manifestă asupra subiectului generat de curiozitate si slava deșartă care-l capturează pe om pe de asupra subiectului derizoriu, pecetluind căderea în trufie și moartea sufletească.
Tocmai de aceea, Mântuitorul le-a poruncit ucenicilor (bărbați) să dobândescă spre desăvârșire smerenia, în scopul izbăvirii de mândria endemică, fiindcă smerenia prezumă recunoașterea asumată a statutului de creatură, mai greu asimilată de către genul masculin :
“3. … De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
- Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. “
Pentru partea poftitoare a sufletului deosebim la bărbați patima desfrânării cu patimile subsecvente, iubirea de sine, iubirea de stăpânire, iubirea de arginți, beția, curvia, preacurvia, desfrâul, lăcomia, jocurile de noroc, hoția, grosolănia.
Observăm aici că, practic, toate patimile trupeşti au prevalență masculină, iar in ceea ce priveşte patima sulemenelii prevalent feminine, aplicată pe trup, aceasta constituie o formă şi o ofertă de inchinare idolatră ce nu se circumscrie patimilor trupeşti ci patimilor specifice părții raționale a sufletului .
Iar pentru partea volitiv-irascibilă a sufletului deosebim patima deznădejdii cu patimile subsecvente, lenea, trândăvia, întristarea, akedia . Aceste patimi se circumscriu tot autonomiei superioare prost gestionate a bărbatului.
La femei deosebim pentru partea rațională a sufletului patima necredinței, cu patimile subsecvente, erezia, idolatria, astrologia, sulemeneala, ghicirile, descântecele, farmecele, blasfemia, uitarea, prostia .
Aceste patimi se datoreaza sinergiei minții in inimă mai slabă decat la bărbat și constituie motivul central pentru care femeile nu slujesc altarului, fiind mai expuse atacului demonic si deturnării către irațional, acesta fiind si motivul prevalenței migrenelor .
Aici condamnăm concepția eretică segregationistă potrivit căreia femeia ar fi inima, iar bărbatul mintea, întrucât de sinergia minții in inima se bucură ambele genuri, deși la o intensitate diferită, astfel că femeia nu este lipsită de virtuțile raționale ale minții si nici bărbatul de virtuțile volitiv-poftitoare ale inimii . Mai mult, deprecierea femeii strict la nivelul inimii ar considera-o incapabilă să ajungă la rugăciunea superioară mântuitoare a minții de la cea a inimii .
Pentru partea poftitoare a sufletului deosebim la femei patima urii, cu patimile subsecvente, răutatea, uneltirea, judecarea malefică, amenințarea, osândirea, gelozia, invidia, răzbunarea, uciderea, lașitatea, negrija, clevetirea, viclenia, pomenirea răului, vorbirea de rău .
Temeiul biblic al înclinației femeii către ucidere îl regăsim în Cartea Facerii 3,15 „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, ea îți va zdrobi capul iar tu îi vei înțepa călcâiul”.
Pe de alta parte, nașterea de prunci si dragostea maternă constituie tocmai un ajutor primit foarte important spre temperarea acestei porniri .
Iar pentru partea volitivă a sufletului deosebim la femei patima slăbiciunii cu patimile subsecvente, nerăbdarea, neliniștea, frica .
Menționam că deși patimile amenințării, osândirii, răzbunării, uciderii, constituie patimi puternic încărcate volitiv, ele nu pot fi reținute in sfera părții volitive întrucât sunt deja înrăurite unei dorințe, pofte, depășind sfera pur volitivă .
Corelativ, la ambele genuri deosebim virtuțile complementare, astfel, la bărbați, pentru partea rațională a sufletului deosebim virtutea dreptei credinței împreună cu celelalte virtuți subsecvente, discernerea, perspectivarea, trezvia, raționalitatea, deșteptăciunea .
Datorită credinței superioare, Adam n-a fost atacat direct de către șarpe, întrucât l-ar fi respins cu rectilinie seninătate, ci a fost atacat indirect prin Eva cea dornică de universalitate, dar de grija căreia nu s-a învrednicit ca aproape, considerând-o un dar absolut benefic de la Dumnezeu de care nu trebuie sa se preocupe in mod special, stapânit fiind de lene .
Pentru partea poftitoare a sufletului deosebim la bărbați virtutea dragostei împreuna cu celelalte virtuți subsecvente, jertfelnicia, grija, milostenia, generozitatea, bonomia, creativitatea, mărturisirea.
Pentru partea volitiv-irascibilă a sufletului deosebim la bărbați virtutea bărbăției împreună cu celelalte virtuți subsecvente, răbdarea, echilibrul, curajul, mânia împotriva păcatului .
În vederea ieșirii de sub spectrul insidios al deznădejdii in care cade după exercițiul prealabil al supranădejdii cauzată de slava deșarta, bărbatul este potențat ca fiind mai luptător, mai curajos, curajul la rândul său constituind imboldul disponibilității la jertfă din spectrul virtuților poftitoare, ca temelie a dragostei pe care acesta o poarta vieții .
La femei, deosebim pentru partea rațională a sufletului virtutea smereniei, împreună cu celelalte virtuți subsecvente, frica de Dumnezeu, ascultarea, pocăința, rugăciunea, evlavia, lacrimile, discreția, respectul, modestia, buna-cuviință, sfiala, întelepciunea .
Reținem aici mobilitatea plurivalentă și circularitatea aspiratiilor feminine către universalitate aducătoare de confort interior, corelat așezământului ei sufletesc și mai imobila rectiliniaritate aspirațională a bărbatului către specialitate, către absolut, caracteristici care se revendică pentru femeie din virtutea smereniei iar pentru bărbat din cea a credinței, cele două virtuți superioare ale spectrului rațional .
Pentru partea poftitoare a sufletului deosebim la femei virtutea înfrânării împreună cu celelalte virtuți subsecvente, cumpătarea, neagoniseala, delicatețea, blândețea,
Menționam că stigmatizarea îndeobște a femeii desfrânate se datoreaza tocmai faptului că exercită aceasta patimă deși nu îi este prevalentă.
Pentru partea volitivă a sufletului, deosebim la femei virtutea nădejdii împreună cu celelalte virtuți subsecvente, hărnicia, bucuria, sensibilitatea, trezia .
Pentru a-și compensa slăbiciunea interioară, femeia este mai nădăjduitoare decât bărbatul, motiv pentru care se roagă mai mult, umplând bisericile, iar ca virtute subsecventă regăsim la femeie hărnicia care-i hrănește si echilibrează mobilitatea către universalitate .
De reținut că virtutile aferente părții volitive a sufletului sunt cele rudimentare, adică reactive la irascibilitatea învecinată cu sfera instinctuală, cele specifice parții poftitoare a sufletului sunt mai înalte datorită înrâuririi voinței de către conștiință, iar virtuțile părții raționale a sufletului sunt superioare datorită implicării pregnante a harismei rațiunii conjugate hristologic .
În privința apologiei pe care Sfântul Apostol Pavel o face dragostei in Capitolul 13 din Întâia Epistolă către corinteni, considerând-o ca fiind superioară credinței, trebuie reținut că ea se circumscria necesității de a-i proteja pe corinteni de căderile în idolatrie datorită derapajelor, a râvnei demonice prin care le era deturnată credința .
În plus, virtuții poftitoare a dragostei îi asimilează chiar conținutul duhovnicesc al credinței, spunând la versetul 7 ca dragostea “Toate … le crede” .
Adică prin pregnanța dragostei, corintenii se pot feri si scăpa din derapajele de la Dreapta Credință care ramane superioara cognitiv, ea consacrand raportul ontologic dintre om si Creator, (dupa cum marturisim prin inceputul Simbolului de Credinta, Crezul : „Cred intr-unul Dumnezeu …”), dragostea fiind mijlocul desavarsirii acestuia : «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți ».
De asemenea, îi asimileaza dragostei si conținutul duhovnicesc al virtuților inferioare ale nădejdii sau răbdării : dragostea “Toate … le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”
Sintetic, avem pentru fiecare gen câte o virtute si o patimă prevalentă celor trei puteri sufletești : la bărbați credința cu trufia, dragostea cu desfrânarea si bărbăția cu deznădejdea, iar la femei, smerenia cu necredința, înfrânarea cu ura și nădejdea cu slăbiciunea, fiecare cu virtuțile si patimile proprii subsecvente .
Putem rezuma intr-un tabel :
| Patimi barbatesti | Patimi femeiesti | Virtuti barbatesti | Virtuti femeiesti | |
| Patimi si virtuti ale partii rationale | Trufia | Necredinta | Credinta | Smerenia |
| Patimi si virtuti ale partii poftitoare | Desfranarea | Ura | Dragostea | Infranarea |
| Patimi si virtuti ale partii volitive | Deznădejdea Lenea | Slabiciunea | Barbatia | Nădejdea Hărnicia |
Prin urmare, in functie de influențele si ponderile diferitelor patimi și virtuți, putem deosebi diferite tipuri de caractere umane .
Important este ca oamenii să conștientizeze distincțiile nete de gen în sfera patimilor si virtuților pentru a-și conștientiza o prevalență sau alta și a-și ușura urcușul duhovnicesc, luptând împotriva patimilor dar păstrând atentia de a nu dezrădăcina o virtute firească genului respectiv, precum grâul o dată cu neghina .
Remarcăm aici că Sfinții Părinți, care prin excelență au fost bărbați, au tratat cu sârguință problematica patimilor bărbătești cum ar fi mândria, desfrânarea, deznădejdea, lenea, considerand ca tratarea acestora ar fi prioritară și femeilor, văduvindu-le pe acestea de un tratament direct si aplicat asupra patimilor specifc feminine cum sunt necredința, ura sau slăbiciunea .
De aceea, Matericurile sunt de fapt niște Patericuri adresate femeilor care nu trateaza esența problematicii sufletești specific feminine în stringența sa imperativă .
Calea spre sfințenie se dobândește prin asimilarea virtuților celuilalt gen si desăvârșirea lor împreună cu a celor proprii.
Adică, un bărbat smerit, înfrănat si nădăjduitor, precum si o femeie credincioasă, iubitoare si plina de bărbăție constituie formele integrate ale arhetipului sfințeniei .
Iar calea spre tenebrele iadului este urmată în mod cert de cei care pierd si lucrarea propriilor virtuți prin asimilarea patimilor antagonice ale celuilalt gen .
În concluzie, fiecare gen se bucură de câte un buchet specific de virtuți imanente pe care le poate valoriza în sfera mântuirii, înfrângând patimile specifice, asimilând virtuțile celuilalt gen si desăvârșindu-le împreună cu cele proprii, precum și ajutând celălalt gen să-și înfrângă patimile corelativ-antagonice .
Această realitate duhovnicească a diferenței si specificității de gen a patimilor si virtuților infrânge ofensiva masonică a egalității de gen, descoperind rodnicia relației dintre genuri, adică dintre bărbat si femeie, a Sfintei Taine a Cununiei, ca fiind esențială si indispensabilă mântuirii neamului omenesc in dauna demonologiei sodomice monogenice .
Pentru a asigura condiții propice mântuirii ambelor genuri, pronia divină a dispus această minunată complementaritate a prevalenței patimilor și virtuților care obligă la intrajutorarea între făpturile celor două genuri pe calea mântuirii .
Astfel că fiecare dintre genuri poate atinge starea îngerească de îndumnezeire si părtășie la Împărăția Cerurilor, după Cuvântul Mantuitorului:
“35. Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită.
36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. “
Hristos în cugetele noastre !