UCIDEREA LUI EMINESCU – PRICINI ÎN ACTUALITATE
Asasinarea lui Eminescu la data de 16 iunie 1889, prin aplicarea de lovituri în cap cauzatoare de moarte, a reprezentat apogeul prigoanei instituite asupra sa de către binomul masonic milenar vaticano-iudaist cu şase ani înainte, începand cu data de 28 iunie 1883 cand a fost arestat şi băgat în cămaşă de forţă .
https://www.activenews.ro/opinii/Mihai-Eminescu-a-murit-pe-16-iunie-1889-nu-pe-15.-Chipul-de-Hrist-al-Romanului-Absolut-chinuit-si-rastignit-pe-Golgota-Neamului-Romanesc-si-intalnirea-cu-Duhovnicul-Neamului-Parintele-Justin-Parvu-167452
Iar asumarea şi pecetluirea asasinatului s-a produs un an mai tarziu, în anul 1890, prin aplicarea stigmatului masonic al celor patru făclii sculptate cu capul în jos care ard şi mistuie căpătâiul cugetului eminescian pe monumentul funerar realizat de către ion georgescu, discipol al masonului karl stork, al cărui mormânt, aflat în cimitirul evanghelic de vis-a-vis de cimitirul bellu, este garnisit cu un bust împăunat de simboluri masonice .
Ocazional, făcliile punitive de pe monumentul funerar al lui Eminescu sunt văruite cu semnul crucii de către cei care nu suportă stigmatul masonic care opresează căpătâiul constiinţei eminesciene :
- karl stork ( bust împăunat de simboluri masonice în cimitirul evanghelic de vis-a-vis de cimitirul bellu) mentorul lui ion georgescu – cioplitorul monumentului funerar pe care i l-au destinat lui Eminescu
Apoi cenzurarea operei sale publicistice şi menţinerea în atenţia publicului doar a operei poetice de către torţionarul masonic titu maiorescu a reprezentat o altă fomă de decapitare a memoriei eminesciene .
Opera publicistică, mult mai valoaroasă decat opera poetică, atat prin compexitate cât şi prin anvergură, a reprezentat principalul capăt de acuzare a lui Eminescu, întrucât a scos în evidenţă lupta continuă dusă de Eminescu împotriva practicilor seculare francmasonice regăsite în directivele celor 24 de protocoale francmasonice ultrasecrete ale “înţeleptilor” Sionului .
Desi acestea au fost ratificate la basel abia în 1896, la şapte ani după lichidarea lui Eminescu, ele au constituit o practică constantă de-a lungul secolelor a binomului masonic milenar vaticano-iudaist, fiind de extracţie macchiavelo-iudaistă .
https://cugetortodox.ro/wp-content/uploads/2025/05/PROTOCOALELE-INTELEPTILOR-SIONULUI.pdf
Pe de altă parte, dintre piesele poetice aflate la dosarul lichidarii lui Eminescu menţionăm Scrisoarea a III-a şi Împărat şi Proletar în care spulbera integrismul demonic masonico-oligarhic, prezent şi în actualitate .
Amplificarea excesivă a importanţei operei poetice în dauna celei publicistice cu accent pe faţeta romantică, iniţiată de maiorescu pentru a acoperi amploarea crimei, a avut rolul de a adormi conştiinţele după modelul “Somnoroaselor păsărele” care “lucreaza pentru tine”, menţinând opinia publică în sfera unei sterile nevolnicii induse masonic după lichidarea Martirilor Brâncoveni si instituirea regimului masonic de expresie fanariotă .
De altfel, nevolnicia este o erezie condamnată de către Sfântul Simeon Noul Teolog încă din secolul X şi exersată francmasonic după anatemizarea vaticanului la anul 1.054 prin închinarea la ţapul grijuliu şi paternalist al vaticanului care are grijă de nevolnicii săi supuşi piramidal (piramida de pe bancnota de 1 $) în duh eretic clericalist-episcopocentrist şi cărora le-a presărat în suflete neghina ereziilor în duh eretic ecumenist .
https://doxologia.ro/erezia-nevolniciei
Pe de altă parte, hiperbolizarea spre proporţii idolatre a operei poetice eminesciene a sabotat în mentalul colectiv asimilarea anvergurii poetice a altor doi uriaşi poeţi români cum sunt Radu Demetrecu Gyr sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul .
Pricinile de fond ale uciderii lui Eminescu explicitate, respectiv, mai jos, au fost :
1. Asumarea şi promovarea de către Eminescu a epocii voievodale ca expresie a omogenităţii de neam, limbă sau Dreaptă Credinţă sub sceptrul independenţei statal-instituţionale, poziţie aflată în contradicţie cu politica binomului masonic milenar vaticano-iudaist de republicanizare statală ateistă circumscrisă hegemonismului global specific Republicii Romei şi asigurat prin minimalismul relaţional interetnic, subsumat strict conceptului dizolvant “patriotic” care uzează de amestecul babilonian idolatro-hedonistic al neamurilor .
2. Condamnarea de către Eminescu a sistemului republican de guvernamant inspirat tot de demonologia masonică a republicii vaticanului ca instrument de generalizare a ateismului prin dezbinare şi antagonizare interetnică, lingvistică sau religioasă .
3. Condamnarea de către Eminescu a politicilor masonice de dezbinare şi distrugere a identităţii de neam prin care era depreciată puterea şi prestigiul poporului român din calitatea de proprietar şi suveran al ţării sale .
4. Condamnarea uneltelor francmasonice paşoptiste aflate sub stindardul roşu liberal care au jefuit şi invadat Țările Române împreună cu confraţii lor venetici după 1859 si a veneticului mason al lojei king-ilor, carol 1 pe care l-a numit “îngăduitorul”, fiindcă îngăduia politica de deznaţionalizare, capturare şi subjugare a poporului român de către francmasonerie .
5. Condamnarea uneltelor masonice fanariote care au jefuit Țările Române între 1715 şi 1821 .
6. Elogierea perioadei în care s-a revenit la stăpânirile (domniile) pământene dintre anii 1821 şi 1859 .
Respectiv :
1. Epoca voievodală este fructificată de către Eminescu în sensul valorificării vigorii fizice, mentale şi duhovnicesti ancestrale dobândite cu scopul protejării, integrării şi propăşirii naţiei române în omogenitatea sa, printr-un continuu război împotriva păcatului, a stării nevolnicie, în dauna epocii masonice în care trăia şi se trăieşte şi în prezent, de extracţie republicanisto-idolatro-ateistă garnisită hedonistic, ce adebutat cu perioada tranzitorie fanarioto-paşoptistă către republică .
Eminescu explică : “Dacă considerăm vigoarea extraordinară a începuturilor noastre istorice, figura unui Mircea sau Ştefan cel Mare, şi le comparăm cu mizeria şi puţinătatea de caracter din ziua de azi nu mai încape îndoială că alt element predomina atunci, altul azi, şi poate toată cestiunea se reduce la aceea că pe-atunci precumpănea populaţia autohtonă de munte, iar azi precumpăneşte cea imigrată de baltă.”
“Cuvântul Voievod e compus din două părţi, din “voi” (bellum, război) şi verbul “voditi” (ducere- ducător), deci înseamnă con-ducător în război”. În sens profund, voievodul a reprezentat de fapt un războinic întru Cuvant, un apărător şi promotor al Adevărului în Hristos .
Eminescu a sancţionat terminologia masonică a “domnitorilor si a domnilor” arogată blasfemic de către om şi impusă tot pe filiera latinească a demonologiei vaticanului, deşi românii au rezervat calitatea de “Domn” doar Mântuitorului Iisus Hristos după temeiul biblic :
“5. Este un Domn, o credinţă, un botez,
6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. 7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.” Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel
Eminescu explică :
” Urmează de aci că Domnul poate fi şi speculant de acţii Stroussberg ori teşghetar la Măgura ? Evident că nu.
… Acum să vedem cum traduceau Domnii noştri vechi acest titlu în limbi străine.
Într-un hrisov a lui Mircea de la 1390 el se numeşte ,,Mare Voievod”.
În hrisovul datat din Suceava 1407 octombrie 8, dat de Alexandru cel Bun oraşului, Lemberg , Domnul se numeşte ,,Voievod” al Ţărei Moldovei.
În alt hrisov latinesc din Argeş 1409 Mircea ‘şi zice: ,,Voivoda Transalpinus , dux de Fugarus et de Omlas ”
Titlul latin a lui Mircea din anul 1390 este Woewoda Transalpinus , Fogaros et Omlas Dux , Severini Comes , Terrarum Dobrodicii Despotus et Tristi Dominus .
Aşadar Domn nu e, ca titlu de drept public, nici sinonim cu ,,Dominus ” măcar.”
Cuvantul “Domn” a fost dus în derizoriu şi dincolo de caracterul blasfemic al arogării, prin plăsmuirea unei întregi familii lexicale de genul domnişor, domnişoară, domniţă, etc. .
De aceea, valorizarea cuvantului “voievod” a curmat demersul trufaş al arogării denumirii de “Domn”, termen exclusiv hristocentric prin excelenţă .
Primul reper major voievodal invocat de către Eminescu este figura voievodului Matei Basarab sub a cărui ocârmuire populaţia Ţării Româneşti s-a cvadruplat de la 700.000 de oameni la aproape trei milioane, avand o armată de 150.000 de ostaşi .
Eminescu explică : “Nu e nevoie, pentru cunoscător, a adăoga că aceste documente vorbesc de epoca de strălucită memorie a lui Matei Basarab, când Ţara Românească avea 150000 de ostaşi, Moldova 120 000;” Deci numai Ţara Românească si Moldova aveau impreuna 270 000 ostaşi, iar în prezent după politica masonica a ultimilor 35 de ani, România nu are mai mult de 100.000 soldați . “Vedem de exemplu în vremea lui Matei Basarab o creştere a populaţiei atât de repede încât ajunsese la numărul ce-l are astăzi, adică la 3 milioane aproape numai în Muntenia. Ca corelat al acestei dezvoltări vedem stabilindu-se definitiv o limbă literară comună întregei naţionalităţi române, operă la care a concurs atât Teofan , mitropolitul Ardealului, cât şi Varlaam al Moldovei.
O unitate ideală cel puţin a răspânditului popor românesc plutea înaintea vederilor acelor venerabili bătrâni al căror curaj războinic nu avea egal decât în curajul moral de-a dezlipi o dată pentru totdauna elementul etnic al latinităţii din Orient de masele slave, turanice şi greceşti cari [le] încunjurau” “Matei Basarab era sfânt şi de aceea avea darul clarvederii . Poate că, în noaptea viitorului, ochii sufletului său, a sufletului celui mai românesc care a existat vreodată, au întrevăzut caricaturi ca d-alde Giani, Cariagdi, Carada, C.A. Rosetti, ba a întrevăzut poate şi … politica şi alianţele lor.”
“În fine, unitatea actuală a limbei vorbite, deşi e în parte un merit special al epocei lui Matei Basarab, dovedeşte totuşi că şi în această privire erau elemente cu totul omogene , preexistente limbei bisericeşti, cari înclinau a căpăta o singură formă scrisă.
Organografic vorbind limba era aceeaşi; numai termenii, materialul de vorbe diferea pe ici pe colo. O unitate atât de pronunţată a limbei dovedeşte însă o unitate de origini etnice . De ce urmaşii, dacă-i vom mai avea, să fie în pericol de-a confunda după identitatea numirilor şi titulaturilor vechile noastre epoce gospodăreşti şi spornice cu epoca în care Caradelele şi Cariagdii au găsit raţiunea de-a fi ? De ce epoca Mihălescu — Stroussberg şi a lui Matei Basarab să aibă aceleaşi titulaturi ?
Jos vechiul nume românesc, al unei instituţii române, sus regalitatea Palestinei şi a Greco-bulgariei ! Pentru onoarea trecutului trebuie să ne pară bine că se trage în sfârşit o mare linie de hotărnicie între Basarabi şi Muşatini pe de-o parte şi între elementele determinante ale epocei Stroussberg — Brătianu pe de alta.”
“Dacă — ceea ce nu se mai poate spera — Dumnezeu ar avea milă de această săracă de ţară, cum zice Matei Basarab, şi ar voi s-o înzestreze din nou cu oameni purtători ai tradiţiei şi harnici a-i păstra caracterul, el ar trebui să-i aleagă din familii cari ar dovedi o vechime şi o continuitate de influenţă politică de cel puţin 250 de ani. Atunci am şti cu cine avem a face şi nu s-ar întâmpla ca cristalul istoric al României să fie ameninţat de-a fi reprezentat ici de Pherekydis, colo de Herşcu Goldner” .
Eminescu a considerat legarea de glie impusă de voievodul românilor, Mihai Viteazul, iubitor de neam şi ţară, ca fiind un factor benefic în opoziţie faţă de conducerile străine de neam, de credinţă şi de ţară cum au fost şi sunt cele fanarioto-masonice care au reuşit alungarea elementului românesc în favoarea veneticilor, a alogenilor ce urmau să fie aliaţi în aliaje multi-etnice împotriva naţiei române majoritare, denumite conform terminologiei masonice – “alianţe” .
Eminescu a dus o politică de protejare, integrare si propăşire a naţiei române sub forma valorizării vigorii fizice, mentale şi duhovnicesti ancestrale dobandite în timpul epocii voievodale caracterizate de putere, statornicie şi anvergură diplomatică .
Astfel, Eminescu a promovat predilect statura voievozilor Mircea cel Bătrân, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Matei Basarab care au dus o politică de independenţă faţă de binomul masonic vaticano-iudaist, constituit ca liber de Hristos o dată cu anatemizarea vaticanului din anul 1.054, moment în care ţapii vaticanului şi-au luat definitiv liber de la creştinism, promovand fel de fel de ordine militare de genul cavalerilor templieri, ioaniţi, maltezi, iezuiţi, etc., precursori ai pentagonului american contemporan, din spectrul demonologic al “creştinismului cu sabia”, aceşti “cavaleri” constituind repere ale decoraţiilor instituite de statul masonic român cum sunt stelele (adică pentagramele) României în grad de “cavaler” sau diagonalele masonice grad 33, tricolore pe care le poartă emfatic din ignoranţă primarii si prefecţii noştri.
2. Condamnarea de către Eminescu a sistemului republican de guvernământ inspirat tot de demonologia masonică a republicii vaticanului ca instrument de generalizare a ateismului prin dezbinare si antagonizare etnică, linvistică sau religioasă este explicată de către Eminescu :
“Despotismul, oricât de odios ar fi, totuși are mai multă îngrijire de popor decât republica străinilor din România, cu eticheta ei monarhică. Căci această republică nu are și nu a avut o altă menire decât a constitui din străini clase privilegiate, din român un sclav al lor. Adunături de rase degenerate, cari coboară zi cu zi mai jos pe scara organică, până ajung a se îngropa ca cânii și ca maimuțele, acestea domnesc asupra poporului românesc; pentru a plăti trebuințele lor, lenea, inepția economică și sterilitatea lor intelectuală, poporul românesc se scoate la mezat și se închiriază, asemenea catârilor și cailor de birjă, cu luna și cu ziua.“
“De zicem că d. C.A. Rosetti e republican socialist ni se va spune că-l calomniem . Cu toate acestea avem pe masă dinainte-ne revista sa ,,Republica rumână ” şi colecţia ,,Românului”, cu penegirice la adresa tuturor revoluţionarilor şi republicanilor din lume, sfârşind cu comunistul Blanqui. Ei bine, ce dovedesc astea pentru public? Nimic. Proclamarea regalităţii rămâne încoronarea vieţii d-lui C.A. Rosetti, deşi în acelaşi moment fiu său Vintilă protesta contra regalităţii şi bea în sănătatea viitoarei Republice române. D-nii Calligari, Radovici , Vintilă Rosetti şi încă doi-trei a găsit de cuviinţă să protesteze contra proclamării regalităţei şi, pentru a da o mai mare întindere protestărei lor, a invitat şi câţiva prietini franceji şi americani, spre a le ţine de urât . Protestarea a avut loc la o cafenea numită Procope . Un ponci aprins pentru circonstanţă lumina mutrele protestanţilor ; câteva discursuri terminate prin ,,Să trăiască România, să trăiască viitoarea Republică Română” au format bagajul acestei serbări.”
Trebuie reţinut că republicanismul ateu este principala linie de forţă a vaticanului întrucât este permeabil eterogenităţii, sincretismului, ereziei ecumenismului a amestecului grâului cu neghina care favorizează transpunerea dictonului latinesc “divide et impera” asupra celor care pot fi antagonizaţi din perspectivă etnico-lingvistico-religioasă, în dauna omogenităţii etnico-lingvistico-religioase obiectivate parusiac în realitatea Judecăţii de Apoi .
“Monarhia, pe cât poartă acest nume, credem că nu poate renunţa, în interesul ei şi al poporului, la acele prerogative care-i formează esenţa şi o deosebesc de republică. În republică numai, prin natura lucrului, domină partidele şi apetiturile.”
“Noi însă, după mărturisirea celui mai de căpetenie politician, trăim în realitate sub republică şi cată să credem ceea ce ne zice d. C. A. Rosetti, căci e un om, ce e drept, străin în România, care însă a văzut multe lucruri şi ştie desigur a destinge între monarhie şi republică; distinge cu atât mai bine cu cât elementele politice republicane în ţară sunt tot atât de venetice ca şi el.
În realitate, în noaptea în care Carada şi C. A. Rosetti, două venituri orientale, au pus la cale textul Constituţiei actuale, s-a ucis principiul monarhic în România, au murit pentru totdeauna Mircea Bătrânul şi Ştefan cel Mare; au murit atât de mult în inima tuturor încât un Simulescu poate preface în puşcărie mormântul celui dentăi, cum ar preface şi pe-al celui de al doilea dacă acesta n-ar avea fericirea de a dormi în pământ străin.
Prin acea cartă pusă la cale de doi samsari politici s-au declarat egali samsarii popoarelor străine cu poporul ţărilor române. În acel moment naţionalitatea română din aceste ţări şi-au lepădat armele, recunoscând că pe veci merită a fi esploatată de străini.
În decursul întregului nostru trecut, esceptând epoca de tină şi înjosire a fanarioţilor, monarhul avea puterea de a-şi apăra poporul. El [î]i ştia nevoile şi greutăţile, nu punea pe umărul românului mai mult decât poate purta, distingea bine între ceea ce este drept şi neclintit din această ţară şi-ntre ceea ce e venitic şi suprapus. Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini.
Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.
Astfel doi conspiratori au aplicat cuţitul de disecţie asupra principiului monarhic precum rezulta din istoria noastră şi au făcut din el o umbră, luându-i iniţiativa, luându-i orice voinţă, orice gândire, orice acţiune proprie.
E indiferent dar titlul când el se dă umbrei unei instituţiuni. Domnul nu mai are dreptul de a pedepsi pe tâlharul pus în funcţie, el n-are dreptul de-a apăra poporul în contra celor ce învederat îl exploatează, nici asupra vânzătorilor de ţară şi Domnie el nu mai are dreptul spadei. Luându-se puterii supreme atributele ei înalte, ele s-au depus în mâna Caradalelor; prin chiar legea fundamentală s-au consfinţit domnia veneticilor şi a parveniţilor – republica C. A. Rosetti. “
De altfel, alogenii implantaţi de către binomul masonic vaticano-iudaist prin sculele lor, cum a fost gașca lui c.a. rosetti și brătianu, au fost folosiţi pentru distrugerea omogenităţii și vigorii în exprimare a poporului român așa cum au fost folosiţi iudaiștii și nationalităţile con-locuitoare la instaurarea sistemului masonic comunisto-internaţionalist sau la demolarea naţional-comunismului în decembrie 1989 .
O altă expresie a răzvrătirii masonice antihristice, ca distanţare de statul voievodal, a reprezentat-o republica de la Ploiești unde principalii conspiratori au fost c.a. rosetii, ion c. brătianu (din familia bulgăroilor cu ceafa groasă), eugeniu carada – colaborator apropiat al lui ion c. brătianu, prim redactor al ziarului „românul” condus de c. a. rosetti, maiorul c. pilat (ginerele lui c. a. rosetti), alexandru candiano-popescu, etc.
Trebuie reţinut că politica republicanistă milenară a vaticanului a transformat în cele din urmă prin sculele masono-comuniste și Romania din monarhie în republică prin războaiele pe care le-a declanșat pe principiul demonic “divide et impera” .
De asemenea, trebuie conștientizat faptul că și Mare Nostrum este în prezent o “mare republicanum”, exceptând obedienţele masonice riverane marocano-spaniolo-monegasce .
3. Condamnarea de către Eminescu a politicilor masonice de dezbinare și distrugere a identităţii de neam prin care era depreciată puterea și prestigiul poporului român din calitatea de proprietar și suveran al ţării sale .
Eminescu a combătut terminologia folosită de sculele masonice la adresa românilor cum ar fi ,,sălbateci într-o ţară europeană” şi ,,o adevărată ruşine a unui stat civilizat”.
“Suntem siguri că acum cinci sute de ani ceea ce este ,,popor românesc” stătea în toate privirile mai bine decât acei pe cari d. Vidraşcu, prefectul de Bacău, îi numeşte azi ,,sălbateci într-o ţară europeană” şi ,,o adevărată ruşine a unui stat civilizat”. Aceşti sălbateci, această ruşine a civilizaţiei, aceşti oameni mai căzuţi, mai vicioşi , mai săraci decât în timpul vechilor fanarioţi, e maiestatea poporului român sub noii fanarioţi. “
“Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările pe cari le locuieşte, popor cinstit, inimios , capabil de adevăr şi de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă , un fel de sediment de pungaşi şi de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale şi occidentale ,”
Elementele alogene scăpătate au fost folosite de masonerie din timpul perioadelor fanarioto-pașoptiste, inclusiv pentru instaurarea sistemului masonic comunist și gonirea valorilor din ţară pentru a-i putea opresa, captura mental și manipula reactiv-violent mai ușor pe cei rămasi în ţară pentru ca apoi să li se pună eticheta de “sălbatici”.
În prezent, datorită asimilării demonologiei masonice, sunt folosiţi spre dezbinare și sculele masonice autohtone alături de cele alogene, gruparea reprezentativă purtând în actualitate numele de u.s.r., care cuprinde și termenul cu specific masonic de „uniune” alogenă .
“. Rău hrănit, rău îmbrăcat, având locuinţă rea, maiestatea poporului român, norodul, cum zicea Matei Basarab, naţia a ajuns în stare mai rea decât sub fanarioţi, a ajuns la sapă de lemn” “Şi fanarioţii, ca şi roşii actuali, nu cunoşteau alţi adversari în ţara asta decât pe boieri. An cu an şi domnie după domnie n-aveau altă grijă decât a ştirbi din drepturile politice ale boierilor.”
“Plagiatori de texte străine fără sentiment de demnitate, iată cine ocupă catedrele universitare, destinate iubirii dezinteresate de adevăr, setei de ştiinţă. Dar acesta-i otelul patrioţilor de meserie şi a străinilor privit cu ochii noştri. Patria adevărată, patria lui Matei Basarab e săracă şi ignorantă . Daca măcar sănătatea ei fizică şi morală n-ar fi adânc atinsă de corupţia păturilor de populaţie străină şi semistrăină aşezate deasupră-i !”
“Am ajuns în adevar în această Americă dunăreana ca tocmai românii să fie tratați ca străini în țara lor proprie . Toate capetele unor rase degenerate care s-au grămădit în orașele României, toate craniile cu câte cinci dramuri de creieri , fără seriozitate și adâncime, toți microcefalii și toate stârpiturile Peninsulei Balcanice apar în acest bal mascat sub formă de reputații uzurpate de mari oameni fără știință de carte ; toata aceasta plebe s-a construit în stăpâna poporului românesc . Libertate, egalitate, fraternitate ! Ce e mai frumos în lume decât că tot ce se scurge în România, ca într-o mlaștină, sa fie liber ca noi, egal ca noi, frate cu noi ? Și pe când aceasta plebe se-nmulțește pe zi ce merge, neamul nobil si drept care cutreiera odinioară pămăntul la un semn al lui Mircea Basarab sărăcește, scade și moare . Vin sute de mii de evrei in țara și-i vom găsi pe membrii Centrului pledând pentru a li se acorda drepturi, ba ne prindem că patrioții de soiul acesta n-ar fi nici contra colonizării cu străini, precum în genere, în loc de-a opri, favorizează americanizarea României . “
La randul ei, poezia eminesciană sancţionează practicile francmasonice, de exemplu în Scrisoarea a III – a : “În cămeși cu mâneci lunge si pe capete scufie / Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie” prin scufiile iezuite, sau în Împărat și proletar : “Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,” prin templele masonice ca surse și ascunzătoare a crimelor .
Eminescu a condamnat atât demonologia vaticanului cât și filetismul moscovit masonizat încă din timpul lui petru cel mare : “Popor ortodox în puterea cuvântului, noi nu voim să știm nici de cezarismul, în care biserica nu are nicio importanţă în viaţa politică, nici de cezaro-papismul muscălesc .”
4. Condamnarea uneltelor francmasonice paşoptiste aflate sub stindardul roşu liberal care au jefuit şi invadat Țările Române împreună cu confraţii lor alogeni după 1859 şi a veneticului mason al lojei king-ilor, carol 1 pe care l-a numit “îngăduitorul”, fiindcă îngăduia politica de deznaţionalizare, capturare şi subjugare a poporului român de către francmasonerie .
“Revoluția socială de la 1848 s-a petrecut înlăuntrul şi în folosul claselor dirigente ale societăţii noastre americane. Nu emanciparea poporului se cerea de către patrioţi, ci egalitatea lui Carada si Cariagdi cu boierii mari ai ţării; nu condiţii de înaintare a poporului a voit cineva ci dreptul cenuşerului de visterie de-a ajunge ministru. La o organizare sănătoasa a naţiei n-a gandit nimenea şi, cand vedem cu ce elemente avem de-a face, putem zice ca nici nu se va gandi nimenea .”
“Oare nu vedem că în procesul de sacrificare a naţionalităţii române care se consumă sub Carol îngăduitorul ajungem să ne fie scârbă de noi înşine? Dacă în adevăr, prin vicisitudini neterminabile , ne-am chinuit ca neam în războaie, în mizerii, neavând nici timp de a ne cultiva, nici liniştea de a ajunge la bun trai, pentru a ajunge în urmă la asemenea rezultate, de a vedea Caradalele şi Pherekyzii , străinii aceştia, răţoindu-se , fără merit şi fără compensaţie, în demnităţile publice şi formând pătura menită a escamota încet – încet din mânile rasei române moştenirea ei istorică atunci în adevăr la ce ne mai şi permitem luxul unui stat propriu?”
“Orice etnolog străin, german ori francez, a recunoscut şi va recunoaşte că în cea mai mare parte pătura superpusă acestui popor e neromână . Neromână nu cu legea civilă, nu cu dreptul public, nu cu constituţia, ci cu neamul şi cu obiceiurile rele.
Atât de străini încât nu le e cu putinţă nici de a înţelege pe român, precum acesta îi ocoleşte şi nu vrea să-i înţeleagă pe ei. Dar sunt mari patrioţi aceşti oameni? O! ostentativi patrioţi, foarte guralivi , foarte înfocaţi când afacerile scabroase şi pensiile sunt în perspectivă. Dar ce să fie alta daca n-ar fi apucat această breaslă, acest negoţ, această meserie a speculei patriotismului reversibil? Ce ar fi Carada în alte ţări decât a noastră, la Braşov bunăoară, cu titlurile şi meritele ce le are? Măturător de uliţă. Ce-ar fi Giani e tutti quanti ? Advocaţi de mâna a treia fără nici o însemnătate. Ce ar fi C.A. Rosetti? Un bufon mai mult în stânga extremă şi desigur că ultramaghiar , ca toţi mamelucii, pe când la noi se gerează în ultraromân . Da! această plebe românizată de la Tudor încoace joacă în Ţara Românească acelaşi rol pe care evreii îl joacă în Moldova. Deosebirea e numai ca evreii sunt de zece ori mai oneşti, mai morali , mai umani decât oamenii acestia.”
“În fiece an, de la venirea lui Carol Îngăduitorul încoace, intră câte 20.000 de străini în ţară, un oraş întreg de esploatatori. Între aceşti 20.000 abia vor fi(;) poate(;) 1.000 de oameni dispuşi a munci. Restul sunt oameni incapabili de muncă, speculanţi, mijlocitori, rase neuropatice, fără musculatură, cari fug de muncă ca dracul de tămâie.”
O relativare favorabilă evreimii în dauna rapacităţii trădătorilor greci :
“Deosebirea e numai că evreii sunt de zece ori mai oneşti, mai morali , mai umani decât oamenii acestia. Şi în privinţa patriotismului adevărat sunt de acelaşi calibru. Evreii în timpul unei invazii au avut patriotismul de-a denunţa pretinsa lor ţară şi a cere îngenunchearea ei; d. C. A. Rosetti găsea, în timpul aceleiaşi invazii , că singura grijă a ţării trebuia să fie a lua cu asalt Plevna internă, Plevna reacţiunii.”
“Clasa de hoituri improductive din care face parte si d. Ioan Brătianu ca negustor de vorbe si pomanagiu al bugetului trebuie hranită de cineva si ca acel cineva isi injumatateste painea copiilor pentru a o imparti cu feneanti cum e d-sa si alte lifte .” “balanţa comercială arată că-n fiece an România jertfeşte milioane pe altarul civilizaţiei străine. Mergând astfel ajungem la inaniţiune, la sleirea puterilor.“
“Si, cu toate acestea, în folosul comerţului internaţional Carada contractează o nouă datorie publică de 134 de milioane .”
“Intre anii 1859 si 1876 veniturile statului se întreiseră iar datoria statului a sporit de 166 o sutasaizecisisase de ori ! “
“Drumul de fier Cernavoda — Constanţa costa 9 milioane. De când d-nii Grant, C.A. Rosetti şi tovărăşia au îndrăgit răscumpărarea acestui drum el costă 17 milioane, adică cu 8 milioane mai mult. E cam scumpă onestitatea d-lui C.A. Rosetti, dar când e vorba de opt milioane [î]şi arată arama. “
“Si aceasta escrocherie politică a uzurpatorilor C.A. Rosetti, Giani, Carada, Caragiadis s-a întamplat în judeţul în care a trăit omul cel mai drept, duşmanul a toată necinstea şi a toată înşelaciunea, sfant-adormitul renăscator al poporului românesc, Matei Vodă Basarab .” “dar va veni o zi în care o ușoară suflare a pieptului acestei ţări va spulbera toata pleava din Bizanţ, în care nici prin vis nu va trece generaţiilor viitoare că un C. A. Rosetti a fost posibil măcar pe pământ românesc .”
De remarcat că ziarul oficial al partidului liberal (roşu) se numea în mod pervers şi derutant “Românul” de către leprozeria masonică dirijată de veneticul c.a. rosetti .
Practic, Eminescu a condamnat jefuirea finanţelor ţării prin malversaţiuni si prin dobânzile impuse de capitalul jidănesc contractelor de infrastructură (drumurile de fier – căile ferate) care la rândul lor sunt mult supraevaluate, asemenea mai actualelor bechtel, eads, etc. .
5. Condamnarea uneltelor masonice fanariote care au jefuit Țările Române între 1715 şi 1821 .
“ Scuip în toţi Domnii fanarioţi, scuip în toti grecii pe care i-au adus . Servesc acele rămăşite de boieri români din vremea domniilor noastre legitime, ale basarabilor şi a muşatinilor.”
Menţionăm că prima lojă masonică din arealul românesc a fost înfiinţată în anul 1734 la Galaţi (pentagrama-steaua- Dunării), la 20 de ani de la eliminarea domniilor pămantele prin lichidarea Martirilor Brâncoveni, de către trădătorul acestora, maria del chiaro (jidan-catolicist), adică exponent autentic al biniomului vaticano-iudaist) împreună cu fanariotul costică mavrocordat, la rândul lui sculă masonică .
“Mihai Cioran , adiutantul lui Tudor, ne povesteşte că la 1821 se superpusese peste toată populaţia istorică o pătură foarte numeroasă de străini, în toate funcţiile, în toate mănăstirile, în toate bisericile, în toată viaţa publică. Aceasta e rădăcina adevărată a funcţionarismului.”
“În Ardeal muncește pentru ungur, în România pentru greco-bulgar și pentru jidan, căci zeci de mii de zile de lucru abia acopăr pensia reversibilă a unui grecotei, șampania băută cu comunarzii din Paris, mătasa ce îmbracă cocotele capitalei, monoclele ce armează ochii pornoscopilor, toată mlaștina aceasta etnică și morală, toată adunătura asta scursă din câteșipatru unghiurile lumii trăiește în ultima linie din vânzarea de brațe omenești cu luna și cu ziua, căci orice braț care nu produce nimic trăiește de la brațul ce produce ceva. Iată în adevăr încă o frunză de laur în coroana lui Carol Îngăduitorul. “
“De origine din Franţa, rămaşi în urma Cruciatelor în Constantinopol, unde-au ajuns la cele mai înalte demnităţi, reduşi sub turci la treapta de negustori, Cantacuzineştii au pribegit de timpuriu în România. Încuscrindu-se cu familia străveche a Basarabilor, au adus pieirea acesteia şi pieirea ţării . Această reacţiune a elementului contra cotropirii de elemente introduse în mod clandestin în ţară, precum şi redeşteptarea în genere, e în luptă însă cu elementele imigrate, cari ajung a stinge dinastia Basarabilor şi a introduce domnia străină a fanarioţilor. În scurt timp populaţia de trei milioane a Ţării Româneşti scade la 700 000, şi aceasta într-o mizerie nemaiauzită . Am dovedit asemenea în mai multe rânduri , cu materialul mărginit statistic de care dispunem, că sub sistemul vechi — până la 1864 — populaţia istorică a acestor ţări creştea repede; că de la gonirea domniei fanariote din ţară şi pîn’ la reformele sociale din 1864 populaţia a ajuns numărul pe care-l avea în timpul de fericită memorie a lui Matei Basarab. Aceasta foarte repede. Domnia fanariotă şi scurgerea sistematică de stârpituri şi faliţi în şesul Ţării Româneşti a ţinut 121 ani. Abia la 1821 avem perspectiva că, prin o lungă reacţiune a spiritului naţional şi a puterii de asimilaţiune a solului şi a rasei, vom fi exterminat până şi urmele acelei domnii odioase. Abia atunci caracterul meschin, lipsit de onoare şi de curaj al acestor venetici se va fi adaptat caracterului inimos al naţiei româneşti şi abia strănepoţii Caradalelor vor putea fi români. Caradalele actuale, chiar să vrea, nu pot să fie români, precum din salcie , oricât ne-am sili, nu putem corci stejar.”
“Mortalitatea întrece în cele mai multe judeţe din România naşterile. Cine cunoştea fizionomiile vesele ale copiilor de ţăran pe la 1850 şi înainte nu le mai recunoaşte azi. Mizeria părinţilor e deci cauza determinantă a pustietăţii şcoalelor rurale şi a slabelor rezultate ce ele dau. Peste aversiune ţăranul ar trece, ba a trecut în realitate în Ardeal, a trecut în satele noastre de moşneni, cari, cu toate că n- au pământ, au deprins câte un meşteşug, mai cu seamă lemnăria şi rotăria, şi a căror stare economică e ceva mai bună. Fără a desfiinţa cauza aceasta – mizeria – şcoala nu se va popula şi orice măsuri administrative, departe de-a fi folositoare, vor fi numai o vexaţiune mai mult asupra unui popor stors cu desăvârşire de demagogia superpusă. Învăţământul e obligatoriu, dar această obligativitate e o ironie. A-l obliga pe ţăran să-şi trimită iarna copilul rău îmbrăcat la şcoală înseamnă a i-l ucide.
Există sate pustie de copii, unde generaţia viitoare doarme în cimitir; pământurile date de legea din 1864 rămân pustii, casele – vizuine părăsite, moartea e aliatul promiscuităţii etnice din oraşe, un aliat sigur al Caradalelor şi Mihăleştilor pentru stingerea poporului românesc.“
6. Elogierea perioadei în care s-a revenit la stăpânirile (domniile) pământene dintre anii 1821 şi 1859 .
“Ei bine, de la reînceperea domniei naţionale, de la Ion Sandu Sturza şi de la Ghica încoace, lepădăturile Orientului şi ale Occidentului nu s-au putut ridica; geniul acestei ţări îi ţinea în turpitudinea şi în întunericul ce li se cuvine. Acum au luat vânt ; acum Caradalele de toată mâna sunt în floare şi aceste Caradale vor • • • regatul.”
“Nici d. C.A. Rosetti nu e român, dar e din nefericire cetăţean român, calitate ce în mâinile unui străin fin şi panglicar din natură devine un izvor de câştiguri reversibile şi nereversibile . Sub aceeaşi climă poporul nostru era sănătos şi sporea până mai alaltăieri, sub Mihai Sturza, sub Barbu Ştirbei, sub Grigorie Ghica. Dar el e bolnav şi scade sub domnia a d-alde C.A. Rosetti, Flevas etc., scade de greutăţile imense ce i le impune întreţinerea unei xenocraţii fără minte şi fără inimă.”
Adică, toată şobolănimea alogenă antihristică, agregată şi aliată împotriva unei omogenităţi şi majoritaţi naţionale hristocentrice a constituit şi constituie o practică specifică binomului masonic milenar vaticano-iudaist dusă în scopul zdrenţuirii şi repăgânizării Naţiei Române prin republicanizare şi mixtură etno-eretică sub spectrul demonic specific republicii hegemonice romane păgânesti – “divide et impera” .
De reţinut ca actualitate faptul că simbolurile masonice :
– triunghiul si coloanele derivă de pe faţada templului păgân al panteonului din roma unde zăceau idolii ;
– că pentagrama este simbolul sodomic al vaticanului instituit de sodomiteanul da vinci la vatican şi inspirat din demonologia păgânească a nudităţii omului vitruvian ;
– că stema s.u.a., ca simbol al binomului milenar vaticano-iudaist, conţine aşa zisa stea a lui David descrisă de “substanţialitatea” celor 13 pentagrame (cele 13 colonii decuplate republicanistic de la imperiul monarhic britanic pentru tupeul lui henric 8 de a se rupe de demonologia vaticanului), “substanţialitatea” ca primat al vaticanului în faţa iudaismului, “steaua” lui David neavând temei biblic (fiind compusă din împerecherea celor două triunghiuri echilaterale aflate pe scuturile armatei Sfântului Prooroc şi Împărat David) .
– că cele doua “stele” – pentagrama şi “steaua” lui David – simbolizează lumina pe care o dau iluminaţii vaticanului asupra prostimii creştinoide sau păgâneşti şi, respectiv, lumina pe care o dau iluminaţii iudaismului evreimii ignorante .
– că pe aceeaşi stema a s.u.a. scrie latineşte “e pluribus unum” tot ca primat al vaticanului, iar nu englezeşte sau evreieşte, latina fiind limba oficială a unui singur stat – vaticanul, iar nu a s.u.a. .
– că expresia “e pluribus unum” înseamnă puterea găştii, a lojii, a mafiei în faţa individualităţii, aidoma uciderii monarhului, împaratului iulius cezar (de la care avem calendarul) de către gaşca triumviratului pentru reinstaurarea republicii romei şi exprimată masonic la noi de către Moş Ion Roata prin rudimentarul “unde-s doi puterea creşte” cu ocazia instalării statului masonic în anul 1859 .
– că terminologia de “alianţă`”, “uniune” sau “convenţie” este cu specific masonic şi derivată tot din dictonul latinesc “e pluribus unum”;
– că partidul republican american are rolul de a apăra republicanismul statului masonic american ;
– că pentagonul este braţul înarmat al vaticanului, denumirea derivând din pentagramă ;
– că partidul democrat american este vectorul iudaismului folosit ca factor financiar globalist ;
Astfel, pricinile uciderii lui Eminescu au avut drept pornire lupta pe care a dus-o pentru apărarea şi mântuirea fiinţei naţionale, în contradicţie cu practicile globaliste francmasonice dizolvante ale binomului milenar vaticano-iudaist menite a repăgâniza România şi întreaga creştinătate, realitate care se manifestă cu claritate şi agresivitate în actualitatea prezentului .
Amintim că întregul cerc intim al lui Eminescu a fost lichidat în şase luni de la uciderea lui :
– Veronica Micle a fost sinucisă în august 1889, titu maiorescu refuzându-i o pensie de întreţinere pentru cele două fiice ale sale, deşi leprozeria masonică alogenă se înfrupta din pensiile bugetului ţării asememenea pensionarilor speciali de astăzi după cum glăsuieşte întreaga publicistică eminesciană ;
– Henrieta Eminescu, sora care era pe punctul de a-l extrage pe Eminescu din închisoarea „caritatea” din ghearele masonului şuţu a fost curăţată în octombrie 1889 ;
– iar Ion Creangă a fost eliminat în decembrie 1889 .
Important este şi faptul că publicarea operei jurnalistice anti-masonice eminesciene la începutul anilor ’80 (volumele 4-11 din integrală) a produs trei martiri care s-au îngrijit de apariția acesteia : Pompiliu Marcea s-a “înecat” în Herăstrău în luna martie (27 martie 1985), Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la 22 mai 1985, iar academicianul Alexandru Oprea, editorul operelor eminesciene, a fost găsit mort în baie, „asfixiat” la vârsta de 52 de ani … De reținut că Pompiliu Marcea a fost membru în comitetul central al p.c.r. … Despre cei trei martiri, moses rosen – rabinul șef al epocii – a spus că i-a “pedepsit” Dumnezeu, fiindcă au publicat o operă „antisemită”, de fapt anti-masonică, blocarea publicării operei jurnalistice de până atunci fiind impusă sub fumigena „antisemitismului” eminescian .
https://www.gorjeanul.ro/pompiliu-marcea-38-de-ani-de-la-asasinarea-sa-i/
Eminescu a contestat, practic, întregul stabiliment masonic bazat pe cei 4 (patru) vectori de forță ai vaticanului care sunt :
– republicanismul ateu;
– închinarea la ţapul vaticanului, la idol, şef, etc., adică la structura piramidalistă ilustrată pe dosul bancnotei de 1 $, pentru depotenţare volitivă; – practicarea ucigasului eres al jurământului ca prezervare a stării de dependenţă demonică de ţap, idol, şef, structură piramidalistă de către principalele structuri sociale cum sunt militarii, medicii, preoţii sau martorii din instanţe;
– hedonismul (golăneala) ca expresie a menţinerii stării de nevolnicie nemântuitoare şi veşnic osânditoare faţă de talanţii primiţi de oameni prin glasul lui Dumnezeu din om care este conştiinţa, adumbrită hristoforic prin Botezul Ortodox săvârşit prin tripla cufundare .
În concluzie, putem sintetiza necesitatea revalorizării amprentei figurilor voievodale ca imperioasă actualitate şi întelegerea faptului că doar demersul hrisocentric este izbăvitor şi biruitor în a demantela crusta demonică înstăpanită în văzduh în ultimele trei secole de la pierderea independenţei instituţionale o dată cu Martiriul Brâncovenilor !
HRISTOS ÎN CUGETELE NOASTRE !
