Lună: august 2022

Erezia constă în abandonarea poruncilor hristologice de către omul drept credincios și plăsmuirea de legi proprii a căror respectare povârnește și întinează cugetul ortodox prin transferul controlului vieții din mâinile minții și ale conștiinței în mâinile patimilor, oamenilor căzuți sau puterilor demonice.

Sub imperiul propriilor legi străine de harul dumnezeiesc, omul își rânduiește un mod de viață eretic în care își pune nădejdea în lucrarea puterilor căzute, proclamându-și cu încăpațânare neputința rușinoasă de a-și mai dori să se ridice la frumusețea cea dintâi dupa chipul cel dumnezeiesc de a cărui căutare se desparte în mod definitiv și asumat.

Refugiul în însingurarea de Dumnezeu îi canalizează implacabil omului puterile sufletești și trupești spre zidirea de idoli văzuți sau nevăzuți, idolii nevăzuți constituindu-se în concepții și moduri de gândire lipsite de rodnicie, de sens mântuitor, fiind devoratoare a puterilor sufletești, precum și a trupului însuși.

Astfel, prin concepțiile eretice asumate, omul se înstrăinează treptat de Dumnezeu și devine subtil și pe nesimțite un partizan înverșunat al patimilor, al confraților căzuti și al puterilor demonice.

Ieșirea din această captură demonică pe care ereziile o generează se poate înfăptui doar printr-o viață în Hristos subsumată universului patristic ca garanție a distingerii multiplelor forme de înșelare în care omul eretic în cuget a căzut.

Hristos în cugetele noastre!

Ca produs al mișcării inimii împresurate de lucrarea virtuților și a patimilor, cugetul străbate văzduhul acesteia și capătă o tendință de orientare, cercetat fiind de puterea rațională a minții.

Din conlucrarea minții cu glasul lui Dumnezeu din om, cum este numită conștiința, cugetul dobândește un înțeles, determinând o mișcare rostuită a sufletului. Pentru ca acest înțeles să capete consistență duhovnicească este nevoie ca omul să-și conștientizeze și accepte statutul de creatură, fără de care nu poate relaționa benefic împreună cu Creatorul său. Această relație izvorâtă din nevoia omului de a primi ajutor spre binele său este inițiată în demersul rugăciunii care încorporează dorința satisfacerii nevoilor elementare conștientizate.

Astfel, cugetul ajunge să capete o orientare bine-înțeleasă la nivelul minții, care îl menține pe om într-o relație de legitate minimală cu Creatorul său, restrânsă tocmai de lucrarea patimilor dinlăuntrul inimii asupra cugetului său.

Îmbogățirea acestei relații, maximizarea ei, se obține prin participarea omului în mijlocul creației degustând prin cuget Cerul în prezența sfinților îngeri și evitând alipirea acestuia crustei demonice osânditoare înstapânită în văzduhul lumii după cum l-ar îndrepta vrăjmașii aliați patimilor sale. La aceasta degustare a Cerului au ajuns doar Drepții Vechiului Testament, însă Împărăția lui le-a rămas ca deziderat tocmai datorită neputinței de a-l statornici în sufletele lor. Dobândirea Împărăției Cerurilor s-a obținut exclusiv prin lucrarea recuperatorie în Hristos Domnul a frumuseții celei dintâi a omului după chipul cel dumnezeiesc în care cugetul omului nu numai că s-a înzestrat harismatic, dar a putut lepăda amprenta patimilor și a puterilor demonice de asupra sa.

Ca optiune indispensabila recuperarii, rugaciunea are rolul de a inmuia si topi patimile care insotesc omul de la zamislire cu puterea Cuvantului lui Dumnezeu.
Ea curata vazduhul inimii, aceasta “despărţitura a sufletului şi duhului”, de lucrarea patimilor si despresureaza sufletul de prezenta lor, infatisandu-l ca un vas curat, inharismat de bogatia lucrarii virtutilor, vrednic de a izvori cugete curate, intarite si imbogatite in focul haric care vor strabate vazduhul lumii demanteland si topind marturisitor substanta crustei demonice instapanite asupra ei, urmand a zamisli si prefigura vietii omenesti un Cer nou si un Pamant nou !

“12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii …”

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

Cugetul astfel înharismat, izvorât dinlăuntrul unui suflet drept credincios, ortodox, se dorește a fi împărtășit oamenilor chemați la rânduiala unei orânduieli hristocentrice ca garanție a depărtării răului, adică a neorânduielii din lume.

Hristos în mijlocul nostru !