Erezia constă în abandonarea poruncilor hristologice de către omul drept credincios și plăsmuirea de legi proprii a căror respectare povârnește și întinează cugetul ortodox prin transferul controlului vieții din mâinile minții și ale conștiinței în mâinile patimilor, oamenilor căzuți sau puterilor demonice.
Sub imperiul propriilor legi străine de harul dumnezeiesc, omul își rânduiește un mod de viață eretic în care își pune nădejdea în lucrarea puterilor căzute, proclamându-și cu încăpațânare neputința rușinoasă de a-și mai dori să se ridice la frumusețea cea dintâi dupa chipul cel dumnezeiesc de a cărui căutare se desparte în mod definitiv și asumat.
Refugiul în însingurarea de Dumnezeu îi canalizează implacabil omului puterile sufletești și trupești spre zidirea de idoli văzuți sau nevăzuți, idolii nevăzuți constituindu-se în concepții și moduri de gândire lipsite de rodnicie, de sens mântuitor, fiind devoratoare a puterilor sufletești, precum și a trupului însuși.
Astfel, prin concepțiile eretice asumate, omul se înstrăinează treptat de Dumnezeu și devine subtil și pe nesimțite un partizan înverșunat al patimilor, al confraților căzuti și al puterilor demonice.
Ieșirea din această captură demonică pe care ereziile o generează se poate înfăptui doar printr-o viață în Hristos subsumată universului patristic ca garanție a distingerii multiplelor forme de înșelare în care omul eretic în cuget a căzut.
Hristos în cugetele noastre!