Categorie: Uncategorized

Mantuitorul a condamnat juramantul in integralitatea sa, cuprinzand intregul spectru existential, adica si in cele insemnate “juramantul pe cer” si in cele neinsemnate “ pe capul tau”, eliminand orice varianta de scapare a acestei erezii catre corpusul duhovnicesc al obstii crestine.

“34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,

35. Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,

36. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.

37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”

Aceasta porunca a fost data intrucat juramantul instituie o pecetluire absolutista asupra realitatii trecute sau viitoare prin ignorarea condamnabila a neputintelor, caracterului coruptibil al simturilor, vointei si capacitatii umane limitate de a cuprinde realitatea, hiperboizand trufas puterea omeneasca pentru a-l aduce pe om in sfera dependentei si capturii demonice prin neliniste, frica si deznadejde .

Jurământul absolutizează realitatea percepută de jurat circumscriind faptelor trecute sau viitoare o ipostază asimilată incomplet prin simțurile deturnate de patimile inimii înrăurite propriei voințe corupte față de Adevăr.

Acesta produce o îndârjire trufașă care dorește să impună practic propria perspectivă coruptă față de Adevărul Dumnezeiesc .

Prin aroganța pe care o induce si implică, acesta stârnește mai mult patimile din inima omului, limitând si falsificand voit sau nevoit contextualizarea hristologică a evenimentului în Adevăr .

Jurământul este incompatibil cu ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă acesta este absolutist prin caracterul sau, absolutizand vointa si cunostinta omeneasca.

Juratul se egocentrizează, indreptatindu-se pe sine și slăvindu-se desert, arogându-se  ca centru cognitiv și unică perspectivă universal-absolută asupra evenimentelor în cauză.

Cel aflat pe soclul juratului cere inchinare de la ceilalti pentru juramantul pe care l-a depus sau rostit, in duhurile cazute ale indreptatirii de sine si al slavei desarte, sondand in sufletele celor din auditoriu patima ancestrala a inchinarii idolatre care subtiaza lucrarea harismatica dintre inimi.

Expresia “Asa sa-mi ajute Dumnezeu” cu care se incheie unele formule de juramant, s-a dorit a fi o forma recuperatorie fata de daunele sufletesti produse de actul nociv al juramantului, insa ea ramane doar o miscare a buzelor fata de inrauririle patimase pe care actul juramantului l-a indus inimilor celor implicati .

Practicarea juramantului in Vechiul Testament s-a datorat nevoii de asumare a vointei umane, de transare a disputelor pe baza stimularii si provocarii rabufnirii constiintelor prin invocarea vointei divine pe fondul confruntarii cu idolatria larg stapanitoare .

A avut rolul de a pune în conflict conștiințele înăbușite ale oamenilor Vechiului Testament cu negarea unor realități trecute sau viitoare, in timp ce anularea jurământului de catre Mantuitor a avut rolul superior de a despresura conștiințele de patima trufiei și a celor trei fiice ale ei, curiozitatea, îndreptățirea de sine și slava deșartă, precum și de patimile subsecvente, ancorând sufletele Adevărului evanghelic .

In realitate, faptele noastre intunecate se vadesc in lumina si puterea harului Duhului Sfant in sobor duhovnicesc, dupa cum ne arata Faptele Sfinţilor Apostoli in pilda sotilor Anania si Safira morti pentru fals in declaratii in fata Sfantului Apostol Petru, iar nu in intunericul juramantului!

Impodobirea harismatica a sufletelor de dupa Pogorarea Duhului Sfant a oglindit juramantul ca fiind o fortare ontologica, o aroganta, nu numai prin absolutizarea promisiunii ci si prin absolutizarea perceptiei umane coruptibile asupra realitatii .

Astfel, de la juramantul paganului hipocrate care este garnisit cu inchinari idolatre catre zeitati ca apollo, precum si cu formula finala de autoblestem, trecand prin juramantul masonic care suplimentar ii imputerniceste pe confrati sa puna in aplicare formele ucigase ale autoblestemului, trecand prin juramantul militar care incuviinteaza savarsirea jertfei de sange pentru popor sau patrie, iar nu in Hristos si pentru a noastra mantuire, ajungem  la juramantul teologilor, surpator al marturisirii unui cuget curat ortodox .

Aceste patru forme de juramant au rolul de a conjuga demonic cugetele celor implicati si de a produce apoi forme de captura demonica ucigas-globalizatoare asa cum s-a vadit jurământul lui hipocrate ca sustinand teroarea ucigas-pandemista covidoida, asa cum s-a vadit jurământul masonic ca pedepsind sau ucigand pe cei care nu s-au supus ordinelor (cum au fost cazurile lui tudor vladimirescu, sandu-jean cuza, antonescu cel jurat fuhrerului rotschildian, gheorghiu dej, ceausescu, etc.)

”Jur, in numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor, sa nu divulg niciodata secretele, semnele, cuvintele, invataturile sau practicile francmasoneriei si sa pastrez tacere vesnica asupra lor.

Fagaduiesc si jur sa nu tradez niciodata nimic din acestea, nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici sa pun pe altcineva sa scrie, sa litografieze, sa graveze, sa tipareasca ceva, sa nu dau in vileag in vre-un fel ceea ce mi s-a descoperit pana in aceasta clipa sau ce mi se va descoperi in viitor. Daca nu ma voi tine de cuvant, ma oblig sa ma supun la urmatoarea pedeapsa:

– sa mi se arda buzele cu fier inrosit;

– sa mi se taie o mana;

– sa mi se smulga limba din gura;

– sa mi se reteze gatul;

– cadavrul meu sa fie spanzurat in loja in timpul primirii unui nou frate, iar dupa aceea sa fie ars iar cenusa aruncata in vant.” ,

asa cum s-a vadit jurământul militar in timpul terorii comuniste si a ordinelor militar-ucigașe in timpul evenimentelor din decembrie 1989, asa cum s-a vadit juramantul ucigas de suflete al teologilor ajunsi ierarhi sau clerici ca unelte ale satanismului globalist instituit de binomul masonic vaticano-iudaist .

Regasim in practica forme de cimentare a eresului juramantului  generalizat in ultimii 200 de ani in care se jura institutional absolventii de teologie care chipurile “ar fi initiati in tainele cunoasterii”, conform liniilor de forta ale demonologiei masonice !

“studentul teolog, care, din momentul depunerii jurământului, nu mai este o persoană obişnuită, ci una care a fost iniţiată în tainele cunoaşterii lui Dumnezeu şi care îşi asumă responsabilitatea faţă de ceea ce a învăţat.”

https://doxologia.ro/semnificatia-juramantului-de-la-absolvirea-facultatii-de-teologie

O alta perfida insinuare a eresului juramantului este introducerea in slujba Tainei Cununiei a unui fals masonic indus pe filiera ruseasca prin Trebnicul (Molitfelnicul) rusesc „latinizat” al lui Petru Movilă din sec. XVII privitor la afirmatiile preotului în momentul scoaterii cununiilor :

„Iată, fiilor duhovnicești, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie și pe Sfânta Cruce, ați săvârșit jurământul înaintea Sfântului Altar că veți păzi legătura dragostei și a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă și cinstită și că nu vă veți abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu și oamenilor”. (…)

“Trebnicul (Molitfelnicul) rusesc a introdus în Slujba Cununiei, înainte de „Binecuvântarea mare”, câte 2 întrebări pentru fiecare mire: prima – dacă se însoţesc de bunăvoie, din dragoste şi cu hotărâre sinceră, iar a doua – dacă [în acel moment] nu au legământ cu altcineva. Răspunsul la aceste întrebări este văzut ca o făgăduinţă în faţa lui Dumnezeu şi o încercare de a-i responsabiliza pe miri pentru pasul pe care-l fac împreună. O astfel de încercare de responsabilizare o întâlnim şi în Molitfelnicul românesc, în momentul scoaterii cununilor, dar fără întrebări şi răspunsuri, ci doar prin sărutarea Evangheliei (văzută ca formă de jurământ) şi adresarea unui îndemn din partea preotului. Momentul şi forma acestui gest par destul de nepotrivite, chiar dacă şi întrebările din Trebnicul rusesc nu au o istorie tocmai clară. Ele ar fi putut ajunge aici din: a) ritul latin al Tainei Nunţii 59; b) ceremonia civilă a căsătoriei60; c) încercarea de a face o analogie cu întrebările şi voturile de la călugărie61.

…………………………………

59 Având în vedere că aceste întrebări au apărut abia în sec. XVII, în Trebnicul  „latinizat” al lui Petru Movilă, putem consideră că aceste întrebări au fost luate din ritul latin, unde se pare că au apărut mult mai devreme şi se păstrează până astăzi.”

https://liturgicaortodoxa.ro/wp-content/uploads/2021/04/Studiu-istorico-liturgic-asupra-slujbei-Cununiei.pdf

Desi Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula in lucrarea Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul IV, Editura Cuvântul vieții, București, 2010, pp. 126-130 explica faptul ca nu este vorba de un juramant, catre finalul expunerii sustine histrionic ideea malefica a juramantului pe care mirii si l-ar putea face înainte de logodnă și Cununie :

“Din cuprinsul rugăciunii citate se vede că se pomenește de  un juramant făcut înaintea Sfântului Altar, dar dacă vom cerceta textul slujbei Cununiei vom observa că nu găsim vreo formă de jurământ în rânduiala ei. Singurul moment care ne-ar duce cu gândul la un jurământ nu ar fi decât acela care precede acest text de cuvântare-rugăciune. Dar și acesta este doar un act liturgic care marchează sfârșitul rânduielii Tainei Cununiei, prin ridicarea de pe capetele mirilor a cununiilor întrebuințate și depunerea lor pe Sfânta Evanghelie. Dacă actul depunerii cununiilor ar fi un jurământ, el ar trebui ca mai întâi să fie rostit de miri, or formulele sunt rostite de către preot. Ar trebui să existe expresia „jur” ca angajare expresă a celui care depune această formă de legământ cu Dumnezeu.

Singurul lucru care ne-ar duce cu gândul la un jurământ ar fi faptul că mirii pun mâinile pe Sfânta Evanghelie și pe Sfânta Cruce, cum se procedează în cadrul jurământului. Dar aici acest gest are alt sens, și anume acela de a lua putere în îndeplinirea obiectivelor pe care preotul le cuprinde în aceste urări sau felicitări, atât din Sfânta Evanghelie, adică din cuvântul lui Dumnezeu, cât și din Sfânta Cruce, adică de a lua putere în a-și îndeplini îndatoririle legate de viața de familie și nicidecum de a fi un act de jurământ.

Cât privește această cuvântare pe care preotul o rostește către miri, după depunerea cununiilor, aceasta nu a făcut parte dintotdeauna din structura slujbei Tainei Cununiei, ci s-a introdus mult mai târziu, ca un fel de predică sau cuvântare ocazională prescurtată, prin care preotul dădea câteva sfaturi sau atrăgea atenția asupra importanței Tainei Cununiei asupra tinerilor.

Jurământul și-l pot face cei doi tineri înainte de logodnă și Cununie, de a întemeia o familie și de a rămâne nedespărțiți toată viața, Cununia binecuvântând și sfințind această legătură și unitate a lor. Rânduiala slujbei păstrează această cuvântare și pentru faptul că există mulți preoți care nu rostesc cuvânt de învățătură la cununie, dar ea nu este obligatoriu de citit.”

https://doxologia.ro/exista-o-formula-de-juramant-ritualul-ortodox-al-tainei-cununiei

Avem de-a face cu o inductie fortata prin preot a atotprezentei juramantului, intrucat mirii nu s-au jurat !

Pervertirea institutionala a cugetului ortodox in spectrul juramantului impus de binomul masonic vaticano-iudaist o regasim si in citatele biblice din “Calauza Ortodoxa” a parintelui cleopa care s-a pliat eclezial in duh eretic ecumenist la cererea ierarhilor eretici in cuget :

“Jurământul nu este oprit atunci când se face după voia lui Dumnezeu, adică atunci când nu se face pentru un lucru de nimic şi când cel ce jură este hotărât să spună adevărul. … El nu opreşte desăvârşit jurământul, ci numai jurământul cel nedrept şi cel făcut cu uşurinţă pentru lucruri de nimic, neînsemnate şi neadevărate.
Jurământul drept şi făcut pentru lucruri înalte, fiind o faptă de slujire lui Dumnezeu – căci prin el se recunoaşte că Dumnezeu este Atotştiutor şi Atotprezent –, de bună seamă că trebuie ţinut cu sfinţenie.”

23.“Şi eu chem pe Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că din cruţare pentru voi n-am venit încă la Corint.”
Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1

20. “Dar cele ce vă scriu, iată (spun) înaintea lui Dumnezeu, că nu vă mint.”
Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1

“Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi,”

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1

“Calauza Ortodoxa” a parintelui cleopa emite pretentia ca spusele Sfântului Apostol Pavel ar fi juraminte, ceea ce este fals, intrucat cuvantul “jur” nu este mentionat, fiind vorba despre o “chemare” a lui Dumnezeu si, respectiv, o “spunere” inaintea lui Dumnezeu sau invocarea lui Dumnezeu ca martor, ceea ce nu constituie juramant, fiindca chemarea unui martor nu este juramant ci juramantul se produce daca martorul se jura indreptatindu-se de sine spre slava desarta .

Iar citatele prezente sau derivate din Vechiul Testament cum sunt afirmatiile arhiereilor care L-au judecat pe Mantuitor sunt irelevate intrucat porunca Mantuiorului a venit in Noul Testament pentru ucenicii Sai.

Mai exista o pretentie aberanta potrivit careia depunerea voturilor monahale ar constitui o forma de juramant, ceea ce este complet fals, intrucat termenul folosit este de “fagaduinta”, iar nu de “juramant” .
Diversiunea echivalarii   “fagaduintei” cu “juramantul” a condus la invocarea “juramantului”  in slujbele de dezlegare sau de botez al ereticilor, fiind prezenta si in Vietile Sfintilor cum ar fi Viata Sfintei Maria Egipteanca, dialogul dintre Sfantul Zosima si Sfanta Maria Egipteanca ca ecou al practicii iudaiste vechi testamentare a juramantului .

La randul ei, limba romana a asimilat tenebra juramantului prin expersii de genul “zau ?” (adica te juri pe Dumnezeu?) sau “pe cuvant ?” si mai putin asumatele , “serios ?” sau “chiar asa ?”

Pe de alta parte, Pravila Bisericeasca tiparita in timpul voievodului Matei Basarab ne interzice categoric juramantul :

1127. „Omul lui Dumnezeu adica crestinul, nu trebuie sa se jure nici pe soare, nici pe luna, nici pe stele, nici pe cer sau pe pamant … caci Dascalul nostru ne-a poruncit ca sa nu juram, ci cuvantul nostru sa fie mai vrednic de credinta decat juramantul. Nici pe cer, ca este nelegiuire paganeasca, nici pe Ierusalim sau pe templul Domnului sau pe Altar, pe jertfa sau aurul templului, sau pe capul nostru, ca aceasta este fatarnicie iudaica, ci pe crestini El ii povatuieste ca, cuvantul lor sa fie da, da si nu, nu, iar ce este mai mult decat aceasta este de la cel rau. (Matei 5,22-27) Cu atat sunt mai vinovati cei ce se jura pe neadevar”. -Const. Ap. V, 12.

Dincolo de jurământ nu mai este nimic, fiindcă jurământul nu mai acceptă altceva ci solicită în schimb închinare nu numai la conținutul său căt și la el însuși.  Fiindcă el excede conținutul prin caracterul sau absolutist, astfel că jurământul devine închinare idolatră și platformă pentru exercițiul demonic.

Juramantul constituie o aroganta din spectrul trufiei luciferice pe care Mantuitorul a blamat-o fara echivoc, fiind un accesoriu intim al trufiei care maculeaza decisiv nu numai evolutia relatiilor interumane prin aroganta imprastiata in vazduh ci si sansele de mantuire, pulverizandu-le .

Ca reactie la aceasta opresiune demonica, mai multi credinciosi ortodocsi au inlocuit juramantul dat in fata instantelor de judecata cu o declaratie solemna in pofida deranjului produs unei cutume judiciare pacatoase asumata de judecatori care in fata Adevarului evanghelic au fost nevoti sa cedeze si sa se adapteze Acestuia .

Juramantul trebuie eliminat din practica oficiala ca o mostra de trufie, de decadere si inlocuit cu “declaratia solemna” in care se poate spune ca „declar solemn ca voi face etc. …”, iar “sperjurul” cu “falsul in declaratie”, acestea constituind solutia duhovniceasca de iesire din negura acestei practici milenare malefice .

Din aceasta perspectiva, sperjurul sanctionat de canoanele bisericesti va fi deslusit ca fals in declaratii, ceea ce si este de fapt .

Acuratetea si vigoarea unei marturisiri solemne este data de dragostea de Hristos si de semeni, iar nu de practica demonico-punitiva indusa pe filiera vaticanului – mare necrofag al mortaciunilor vechiului testament impreuna cu iudaismul.

Aceasta lupta impotriva practicii demonice a juramantului subrezeste structura satanisto-idolatra beneficiara jurământului care a capturat volitiv mase largi de credinciosi nevolnici prin influenta malefica pe care occidentul cazut o exercita  asupra arealului ortodox .

Prin juramant, omul care este patimas si coruptibil din fire, neaga propriile sale limite si neputinte omenesti, de aceea este o trufie, o aroganta, fiind resimtit de inima omului ca un pacat !

Pe aceasta stare de pacatosenie morbida se bazeaza foarte mult satanistii globalisti cand declanseaza razboaiele, pe juramantul militar sau juramantul fata de patrie cu care-i captureaza demonic pe militari si pe cei implicati care se inchina la acest demon trufas si parjolitor al omenirii !

Acestea fiind zise in lumina poruncilor evanghelice, este obligatorie eliminarea acestei practici milenare tenebroase a juramantului prin pocainta, trezvie, rugaciune si marturisire in scopul redobandirii unei staturi duhovnicesti viguroase inraurite de un cuget ortodox viu si lucrator al mantuirii noastre !

HRISTOS IN CUGETELE NOASTRE !

1. Mantuitorul, dincolo de Pacea Sa care a avut un rol de pat germinator al Cuvantului, a dus un razboi intru Cuvant cu eresurile iudaisto-paganesti, fiindca marturisirea hristologica are rolul de a amprenta si curata vazduhul spre vesnica folosinta a omenirii, atat in sfera intaririi in Dreapta Credinta cat si in sfera convertirii si reconvertirii paganilor si, respectiv, ereticilor .

„63. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

68. Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.”

Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 6

2. Daca Mantuitorul traia doar cu Pacea Sa, fara marturisirea intru Cuvant, ramanea cunoscut doar Sfantului Ioan Botezatorul, Maicii Sale, catorva ucenici apropiati si ar fi ramas necunoscut lui Nicodim fariseul, lui Iosif din Arimateea, obstii iudaicesti, sau Sfantului Apostol Pavel cu consecinte catastrofale pentru neamurile paganesti care ar fi ramas neconvertite .

„16. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.

 17. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.”

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 3

3. Ori amprenta hristocentrica a vazduhului se produce in Cuvant ca expresie a unui Cuget Curat si Viguros .

 4. Deci “transfigurarea lumii” invocata de sobolanul de husi se obtine intru Cuvant si fiindca de “La inceput a fost Cuvantul …” .

5. Pe de alta parte, sobolanul de Husi induce si pecetluieste starea de nevolnicie marturisirii ortodoxe pe care o disimuleaza in spatele unei asa zise “paci emanate” de marturisitorul ortodox lipsit, insa, de marturisirea intru Cuvant pentru a-l priva de Puterea Cuvantului si a nu deranja stabilimentul eretico-paganesc globalist .

6. Dincolo de exagerarea diversionist-mincinoasa cum ca ortodocsii ar duce razboaie de cucerire nerabdator-fulgeratoare in duhul iubirii de stapanire prin marturisirea in Cuvant si ca ar vrea sa coverteasca cu orice pret, sobolanul de husi apostaziaza, neacceptand ideea ca viata in Hristos este SUPERIOARA stilurilor de viata eretice si respinge ideea ca un ortodox este superior unui eretic sau pagan, nihilizand in duh eretic ecumenist Botezul Ortodox si Viata in Hristos a ortodoxului, punandu-le sub aspectul puterii credintei pe picior de egalitate cu botezul eretico-paganesc si stilul de viata eretico-paganesc .

7. Astfel, sobolanul de husi se circumscrie tradatorilor care pun la indoiala Puterea Adevaratei Credinte :

“5. Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind PUTEREA puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.

4.Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu .”

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 3

8. Mai mult, chiar pacea emanata in Hristos a ortodoxului care constituie baza amprentarii duhovnicesti intru Cuvant o murdareste, considerand-o “grozavie” ca amorsa a inchinarii idolatre, stiut fiind faptul ca “grozaviile” sunt specific diavolesti !

9. Abdicarea de la marturisirea Cuvantului prin hiperbolizarea “pacii emanate” iubiristic in duh ecumenist este o alta expresie a nevolniciei “RUGACIUNII DE SCORBURA” .

Hristos in cugetele noastre !

4. Deci atomizarea obștei crestine prin șobolănirea în „rugăciunea de scorbură” este o forma de batjocură instituționalizată care permite satanismului globalist să pulverizeze orice formă majoră de conjugare hristocentrică in Curatia Cugetului Ortodox prin uneltele lor ierarhicești .

5. Iar prin asta nihilizează, adică anulează și orice șansă de mântuire parusiacă a românilor .

6. De aceea, demersul măntuitor, în Curăția Cugetului Ortodox prin triada echilibrata a trezviei, rugăciunii și mărturisirii obștești este esențial .

Hristos în cugetele noastre !

Ca pecete a feminitatii si izvor al maternitatii din feciorie, harisma smereniei Maicii Domnului implinita in Cuvantul rostit Sfantului Arhanghel Gavriil a indreptat destinul omenirii catre deschiderea Imparatiei Cerurilor : “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau .”

Ziua sarbatoririi femeii – BUNA VESTIRE – ne aduce Rodul smereniei din curatia fecioriei spre vazduhul deslusit al Nativitatii .

Hristos in cugetele noastre !

Ca fapta a milosteniei sufletesti savarsita de preot fata de ierarhul sau cazut public in patima ereziilor (“cu capul descoperit” in limbaj patristic), NEPOMENIREA IERARHULUI ERETIC IN CUGET se subsumeaza poruncilor hristologice, precum si canoanelor apostolice si patristice, sintetizate in Canonul XV I-II Constantinopol teza a doua :

“2.Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

In lumina Canonului XV I-II Constantinopol teza a doua, in mod  evident, cel care provoaca schisma este ierarhul cazut in erezie, iar nu preotul  dupa cum persuadeaza demonic intreaga secta a ierarhilor B.O.R. cazuti in patima ereziilor si subjugati ordinelor satanistilor globalisti dirijati de binomul vaticano-iudaist .

Ultimul nostru ierarh ortodox in cuget a fost P.S. Iustinian Chira care, adormit in Domnul in septembrie 2016, a lasat cu limba de moarte sa nu-i mai pomenim pe ierarhii eretici, fiindca ne vor vinde la sinodul lor din octombrie 2016 prin care au si validat, de altfel, directivele sinedriului cretan din iunie 2016 si riscam, o data cu pomenirea lor, sa fim capturati si noi de duhurile sataniste care ii stapanesc pe acestia.

ÎPS Justinian Chira despre rugăciunile împreună cu ereticii: “O sfidare”

“Vorbim de unitate, unitate şi rugăciuni împreună… Aceste rugăciuni împreună [sunt] o sfidare. Aşteptăm până când vom rezolva lucrurile esenţiale, dar să ne rugăm împreună? Acestea sunt făcături şi Dumnezeu vede făcăturile”.

ÎPS Justinian Chira, cuvânt din interviul acordat pentru TVR 1, ce poate fi urmărit în emisiunea postată aici.

[de la min. 11:40]:

Problema vaticanului si a ierarhilor eretici obedienti este ca NEPOMENIREA SURPA ERESUL PIRAMIDAL EPSICOPOCENTRIST SI IDOLATRIA EPISCOPOCENTRISTA instituite de la sandu-jean cuza incoace de acelasi binom satanisto-globalist .

 Canonic si contextual, nepomenirea initiata de catre preot este obligatorie, insa momentul ales depinde de specificitati, de susceptibilitati, de vigoarea obstii care trebuie sa-l sustina pe preot, fiindca se poate cadea in aruncatul margaritarului in gura porcului care sfasaie, neurmand intelepciunea serpilor, adica neportejandu-se si neactionand la timpul potrivit . Pe de alta parte, nepomenitorii trebuie sa fie constienti ca au de recuperat cam 300 de ani de insotire eretica, asfel ca fapta nepomenirii trebuie bine cumpanita, straina de trufie, insa ramane obligatorie lupta inversunata impotriva eresurilor !

In ceea ce priveste lucrarea credinciosilor nepomenitori din timpul slujbelor in care este pomenit ierarhul eretic in cuget, aceasta lucrare se poate fonda pe o rugaciune menita sa concentreze condamnarea tuturor eresurilor majore care devoreaza sufletele credinciosilor .
Astfel, timpul rostirii rugaciunii de pomenire a ierarhului eretic de catre preot este suficient pentru credinciosii nepomenitori sa rosteasca o rugaciune de impotrivire/eliberare/condamnare, de tipul celei de mai jos :

“Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, izbaveste-ne de toti  ierarhii ecumenisti, personalisti, clericalist-episcopocentristi care propaga ereziile nevolniciei, juramantului, a botezului eretic prin care se batjocoreste Sfanta Taina a Cununiei, a spatiului si iubirii intra-treimice !  Stapane Iisuse Hristoase, Doamne, izbaveste-ne de toate aceste erezii ! “

 Acesti credinciosi nepomenitori constituie in mod real stalpii prin care se va ridica intreaga obste si va lepada erezia .

Demonologia practicata de catre ierarhii cazuti in erezii pentru macularea si deturnarea mantala a credinciosilor se bazeaza pe diferite forme de idolatrie episcopocentrista cum ar fi :

1. Dreptul “de proprietate” al epsicopului eretic in cuget asupra Antimisului pe care slujete preotul nepomenitor si “obligatia” acestuia de a i-l returna . Ori, Antimisul este al Bisericii iar nu proprietatea ierarhului eretic in cuget, Antimisul ramane in Biserica si dupa ce este inlocuit cu altul, ajungand in muzeele Bisericilor sau Manastirilor, iar nu in cosciugul ierarhului eretic in cuget !
2. Arogarea de catre episcopul eretic in cuget a meritului savarsirii prin el lucrarilor harice a lui Hristos care nu s-ar produce datorita credinciosilor Ortodocsi in Cuget participanti la slujbe si carora le este dedicata lucrarea si care o sustin, ci doar faptului ca epsicopul eretic in cuget, chipurile, n-ar fi eretic in cuget .
3. Acuza perversa potrivit careia nepomenitorii ierarhului eretic in cuget ar fi schismatici, iar nu ierarhul eretic in cuget este schismaticul rupt de Biserica prin erezie .  Dimpotriva, contextual, avem de-a face cu o secta a ierarhilor eretici in cuget care a parazitat si deturnat drept-invatarea Cuvantului Adevarului prin capturarea in duh idolatru-piramidal a scaunelor arhieresti sub directa influenta a vaticanului si iudaismului militant, cele doua capete ale balaurului satanisto-globalist generatoare de revolutii franco-americane, razboaie mondiale, etc . .
4. Minciuna potrivit careia erezia propagata public de catre ierarhul eretic in cuget ar fi “doar” un pacat propriu, individual, cand chiar fisa postului ii impune acestuia “Ca drept invatand Cuvantul Adevarului Tau”, tocmai pentru a proteja si intari turma in fata ereziilor . Aici opozam teza intaia din Canonul XV I-II Constantinopol care se refera la oarece pacate, distincta de teza a doua referitoare la erezii :
   .”Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. 
5. Acuza de sorginte satanica potrivit careia fara ierarhii eretici in cuget care au uzurpat toate scaunele arhieresti ca unelte satanisto-globaliste, n-ar mai exista Biserica, ori noi stim ca”Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice” ierarhi sau preoti, daca au cazut toti in erezie, important e sa nu ne pravalim impreuna cu ei in haurile iadului ! Sfânta Evanghelie după Luca Capitolul 3

Aceasta acuza, prin caracterul ei nihilist-persuasiv-batjocorilor-idolatru demonstreaza o data mai clar ca ierarhii eretci in cuget sunt unelte constiente si asumate ale satanismului globalist ce rad batjocoritor de credinciosii pe care i-au inselat prin inraurirea demonica in care s-au angajat spre vesnica lor osanda !

In aceasta batalie, vigoarea marturisirii unui Cuget Curat Ortodox este inmiit sporita de lucrarea nemijlocita a Mantutorului care ni i-a aratat pe ierarhii eretici in cuget, zvarcolindu-se si patrulaband imbotnitati pandemistic in jurul Sfintelor Mese, avand tradarea afisata in postura obedient-sobolaneasca pe care le-a impus-o binomul satanisto-globalist .

Trebuie retinut ca ierarhii eretici in cuget, ca sustinatori ai structurii sataniste numita consiliul mondial al bisericilor, poarta asupra lor si stigmatul anatemizarii Sinodului ROCOR al Sfintilor Ioan Maximovici si Serafim Rose din 1983 !

Pilduitoare este porunca apostolica referitoare la inchinatorii la idoli, adica la ierarhii eretici in cuget, inchinatori ai piramidei satanisto-globaliste impreuna cu particularitatea sa epsicopocentrista :

“SCOATETI AFARA dintre voi pe cel rău. ”

“11. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau INCHINATOR LA IDOLI, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.

12. Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i JUDECATI VOI ?
13. Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. SCOATETI AFARA dintre voi pe cel rău. „

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 5 – 13

Astfel ca actul nepomenirii este nu numai obligatoriu ci constituie preambulul judecarii si anatemizarii sectei ierarhilor eretici in cuget, nevrednici de scaunele arhieresti ca practicanti ai ereziilor ecumenista, personalista, clericalist-episcopocentrista, a nevolniciei, a juramantului, a botezului eretic prin care se batjocoreste Sfanta Taina a Cununiei, a spatiului si iubirii intra-treimice, NEVOLNICI AVORTONI AI CUGETULUI ORTODOX, „Trădători, … îngâmfaţi …, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.”  !
Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 3

Hristos in cugetele noastre !

Impotriva canonizarii mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, agent al imperialismului rusesc, stau faptele sale savarsite .
Astfel :

1. A tradat in anul 1786 Biserica Stramoseasca – fusese calugarit la Constantinopolin 1778 si hirotonit ieromonah la Iasi  la 1 septembrie 1781 –, parasind Moldova (intrucat turcii il suspectau de raspandirea ideilor francmasonice) impreuna cu un reprezentant al familiei mavrocordatilor, Alevandru al II-lea, cu destinatia Poltava unde a fost hirotonit la 26 decembrie 1791 „episcop-vicar de Akerman şi Bender“ (Cetatea Albă şi Tighina)“.

„Fiind suspectat de răspândirea ideilor francmasonice de către turci, el se refugiază la Poltava (unde va fi profesor de filosofie «1782–1784»). După alţi doi ani, se reîntoarce în Moldova şi este „hirotesit arhimandrit de mitropolitul Gavriil Calimachi“.

„În 1786 a fost propus episcop la Roman, dar neacceptat de domnul fanariot de atunci, a stat la episcopul Iacov din Huşi până în anul 1787, când, în urma izbucnirii războiului dintre ruşi şi turci, a plecat la Poltava împreună cu domnul Alexandru Mavrocordat (1785 – 1787) şi cu câţiva boieri moldoveni.
Modesta slujbă de dascăl nu-l satisfăcea pe arhimandritul Gavriil şi el căuta un câmp mai larg de activitate. Împrejurările l-au ajutat. Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennicov al Poltavei, fiind numit de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse „ocârmuitor“ al Bisericii din Moldova (oct. 1788 – ian. 1792) – ocupată pe atunci de ruşi – a hirotonit la 26 decembrie 1791 pe arhimandritul Gavriil „episcop-vicar de Akerman şi Bender“ (Cetatea Albă şi Tighina)“.

2. A fost o unealta a imperialismului rus prin care s-a incalcat teritoriul canonic al Moldovei de catre rusi, „fiind hirotonit la 10 februarie 1792 de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse ca „mitropolit al Moldovei””.

„Însă în aprilie acelaşi an noul domn Alexandru Moruzi l-a trimis în stare de arest la Istanbul, fiind eliberat prin mijlocirea ambasadorului rus la Poartă , s-a reîntors în Rusia, unde a fost numit la 10 mai 1793 episcop al Gotiei (Ecaterinoslav), apoi a fost numit în eparhia din Novocercask şi în sfârşit la 29 septembrie 1799, ridicat în scaunul de mitropolit al Kievului şi Haliciului   (1799 – 1803).”

3. A incalcat porunca Mantuitorului de a nu te jura conform Capitolului 5 din Sfanta Evanghelei dupa Matei, versetele 33 – 37 prin depunerea juramantului în anul 1808, înaintea prinţului Prozorovski .

„33. Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”.

34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,

35. Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,

36. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.

37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”

„Mitropolitul Gavriil care a depus jurământul în 1808, înaintea prinţului Prozorovski, trece în Moldova în luna mai 1808 şi se aşază în scaunul mitropoliei Moldovei. După doi ani, îl va înlătura pe mitropolitul Dositei Filitti din Valahia înlocuindu-l cu un grec originar din insula Mitilena, Ignatie.”

4. A sustinut ruperea Basarabiei, recunoscand in scris hotarul de pe Prut : „prima cerere este adresată comandantului armatelor ruseşti amiralul P.V. Ciciagov la 6 august 1812 cu Nr. 769“19, unde mitropolitul Gavriil scria următoarele: „Când mă aflam la Sankt-Petersburg, după ce s-a primit acolo ştirea despre încheierea păcii cu Poarta Otomană, după care pace râul Prut e fixat hotar şi tot pământul ce se află între râurile Prut şi Nistru este unit cu Rusia, Prea Sfântul Sinod şi d-l oberprocuror al sinodului au avut consfătuire asupra înfiinţării, în această oblastie nou-alipită, a unei eparhii noi “ .
5. A urmarit cu indarjire reducerea numarului de preoti romani ca masura anticlericala si antiromaneasca .

„Având ca model, pentru noua eparhie, organizarea eparhiilor ruseşti, mitropolitul Gavriil aduce la cunoştinţa sinodului că, deocamdată, nu-i va fi cu putinţă să introducă în eparhia basarabeană numărul clericilor după normele parohiale („ştatnoe polojenie“) din Rusia, deoarece „«aici» –explica mitropolitul– «a lăsa biserica parohială fără doi preoţi înseamnă a călca orânduiala cuvenită». Ţinând seama de aceasta, Gavriil raporta că, deşi stăruie, cu orice chip, să micşoreze numărul preoţilor pe la sate, totuşi aşteaptă în privinţa aceasta indulgenţă milostivă din partea sinodului.”

6. A impus erezia etno-filetista, inlocuind preotii romani cu preoti rusi prin sprijinirea procesului de rusificare a Basarabiei, justificandu-si in mod perfid masura cu scopul “ridicarii nivelului intelectual” :
„O altă măsură de care se folosea mitropolitul Gavriil spre a ridica nivelul intelectual al preoţimii locale, era invitarea preoţilor din eparhiile ruseşti, pe care-i aşeza adeseori în locul preoţilor români. De exemplu la Catedraladin Chişinău, din 18 clerici, câţi erau în anul 1812, 16 au fost aduşi din Rusia.”

7. A impus erezia etno-filetista, rusificand seminarul teologic pe care-l infiintase :

“Obiectele se predau toate în limba moldovenească şi numai mai târziu limba moldovenească a fost înlocuită cu cea rusă“ .

8. A promovat erezia clericalista, favorizand copiii preotilor :

“Cu toată insistenţa stăpânirii eparhiale, preoţimea nu era la început dispusă să-şi dea copiii la seminar şi, în 1813, din 53 de elevi abia şapte din ei erau copiii clericilor din sate. Pentru a pune capăt acestei nepăsări, mitropolitul Gavriil a dat în 1815, un ordin, arătând ca acei clerici, care nu vor asculta de îndemnul lui, vor fi pedepsiţi, iar copiii lor, după ce vor ajunge la vârsta de 15 ani, fără studii vor fi scoşi din tagma duhovnicească spre a fi luaţi la slujbă unde va fi nevoie. Ordinul a avut oarecare efect, deoarece mai mulţi preoţi au început să-şi trimită copiii la seminar.

Seminarul era menit, în acest chip, în primul rând pentru copiii clericilor, cărora li se acorda 30 de burse”46. Însă, nu era interzisă şi primirea copiilor laici. Mai mult: pe temeiul intervenţiei guvernatorului Sturza, Alexandru I a aprobat ca în Seminarul din Chişinău, până la înfiinţarea unei şcoli civile să urmeze cursurile şi tinerii laici.”

9. A transformat Basarabia intr-o eparhie româno-rusă.

„Oricare ar fi opinia noastră, cert este, că datorită schimbărilor pe care le-a introdus în viaţa eparhiei sale, aceasta va deveni treptat o eparhie româno-rusă.„

10.  Daca mai adaugam si caracterizarea de „nesatul carunt” (nu numai de functii imperiale rusesti ci si de bucate) pe care i-a facut-o poetul rus A.S. Puşkin, intrucat “acest bătrân de aproape 75 de ani iubea să mănânce mult şi gustos oriunde ajungea, chiar şi în zilele Postului Mare, perioada abţinerii.”, avem tabloul unei grosolanii ecleziale a B.O.Ruse si obedientei sale numite Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove .

In raport cu multitudinea faptelor condamnabile savarsite, canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni  reprezinta o batjocura la adresa Bisericii Ortodoxe Stramosesti a Romanilor .

http://dacoromania-alba.ro/nr49/un_reprezentant.htm

Hristos in cugetele noastre !

Anatema din 1.054 si-a demonstrat validitatea intrucat a protejat Ortodoxia de eresurile occidentale care in rastimpul ultimei mii de ani au devorat si distrus crestinismul occidental dupa cum se vede in prezent .

Atat timp cat anatema a fost corect aplicata, aceasta nu poate fi ridicata intrucat a certificat o realitate de fapt accentuata milenar, iar ridicarea ei ar insemna ca aplicarea n-ar fi fost corecta, ceea ce este contrazis flagrant de realitatea obiectiva din zilele noastre in care Ortodoxia infloreste iar eresurile occidentale catolicisto-protestante produc demonizari in masa .

Dupa pronuntarea anatemei din anul 1054, episcopii anatemizati ai vaticanului nu s-au pocait si botezat ci au perseverat diabolic in eresuri, astfel ca o data cu ei s-a pierdut lucrarea Sfintelor Taine si implicit si succesiunea apostolica .

De aceea, in prezent, masa popoarelor occidentale nu mai poate reveni la Hristos decat prin pocanie si Botez, intrucat la ele n-au mai lucrat Sfantele Taine ale Botezului, Mirungerii, Spovedaniei, Impartasaniei, Cununiei, Hirotoniei si Sfantului Maslu .

Asupra acestor popoare s-au adunat mormane de munti de pacate, fiindca la ele nemailucrand Sfanta Taina a Spovedaniei, nu li s-au mai iertat pacatele, ramanand de o mie de ani sub opresiune si ostaculare demonica permanenta, dublata si de o desfranare generalizata datorata lipsei harismei Tainei Cununiei .
Aceste popoare s-au si departat de asa zisele “taine catoliciste” datorita nerodirii acestora in sufletele lor, pierzand si reflexul vietii ecleziale .

Astfel ca in anul 1965, la peste 900 de ani de la anatemizare, nu mai ramasese nimic ortodox in structura sufleteasca demonizata a esafodajului piramidal al vaticanului si al popoarelor occidentale pe care vaticanul le-a stapanit prin eresuri, iar asa zisa “ridicare” a anatemei din anul 1965 a constituit o fumigena inselatoare cu puternice accente blasfemice  .

Anatema se aplica asupra unui ortodox aflat in ratacire dogmatica asumata de care Biserica Ortodoxa se desparte dupa o indelunga si profunda cercetare, aceasta nu mai poate fi ridicata, insa cel cazut sub anatema poate reveni in sanul bisericii prin pocainta adecvata si Botez Ortodox.

Cu atat mai mult anatema nu se poate ridica de asupra unui eretic catolicisto-protestant capturat in spectru demonic si rupt de Ortodoxie de peste 900 de ani !

Pe de alta parte, o falsa anatema poate fi ridicata cum a fost cazul Sinodul VIII Ecumenic din anii 879 – 880 care a ridicat falsele anateme ale Sinodului talharesc din anii  869 – 870 .

 Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă: ”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”

Hristos in cugetele noastre !