ANTISEMITISMUL GENERAȚIEI PAȘOPTISTE – COMANDĂ MASONICĂ PENTRU ÎNFIINȚAREA REPUBLICII ISRAEL
Sintetic, refuzul evreilor de a fi strămutați din Europa în aria Deșertului Iudeii sub regim masonic republican după înființarea republicilor masonice ale s.u.a. (1776) si franței (1789), a constituit motivul central pentru care s-au declanșat prigoanele, pogromurile si genocidul antievreiesc, denumit si holocaust, începand cu prima jumătate a secolului al XIX-lea .
După înființarea republicilor masonice ale s.u.a. (1776) si franței (1789), coroborat cu eșecul războaielor napoleoniene prin care binomul masonic vaticano-iudaist dorise republicanizarea Europei, înființarea republicii Israel a constituit principala direcție de acțiune, simultan cu constituirea mișcărilor subversive masonice de tip pașoptistoid pentru șubrezirea din interior a imperiilor religioase care nu fuseseră înfrânte în urma războaielor napoleoniene .
Instituirea republicanismului ateu în arealul Țării Sfinte de către binomul masonic vaticano-iudaist după succesele inființării republicilor s.u.a. in anul 1776 si franței în anul 1789 a constituit un scop bine determinat alături de republicanizarea Europei după modelul republicii romane păgânești .
Mai mult, în prezent “Mare Nostrum”, adică Marea Mediterană stăpânită de Roma antică, în prezent, este practic o “Mare Republicanum”, exceptând obediențele masonice monarhice ale spaniei, marocului si monaco-ului.
Astfel că după ce a pierdut războaiele napoleoniene prin care urmărea distrugerea imperiilor de religie creștină din Europa si transformarea lor in republici, binomul masonic vaticano-iudaist a stimulat mișcările subversive de tip pașoptistoid din interiorul acestora, mișcări ce au debutat cu gruparea masonica eteristă în care a căzut victimă și trădătorul jurământului masonic, tudor vladimirescu .
Pentru a asigura succesul dezmembrării imperiilor religioase din Europa, pașoptistoizilor li s-a inoculat de către binomul masonic un patriotism esențialmente ateu de extracție republicană, chiar dacă inițial nu a fost formulat ca atare, ci a fost aplicată metoda pașilor mărunți si discreți, conform directivelor celor 24 de protocoale francmasonice ale înțelepților sionului de extracție macchiavelo-iudaistă, adică vaticano-iudaistă .
În acest sens, jefuirea Bisericii Strămoșesti, uciderea de preoți, călugări, mireni, lichidarea primului ministru Barbu Catargiu de către sandu jean cuza si gruparea masonică pașoptistoida, ca și instituirea ulterioară a comunismului ateu republican, constituie formele sub care binomul masonic vaticano-iudaist a lucrat instituțional, inclusiv prin sloganul roman pagânesc divide et impera, la demolarea creștinismului european prin desființarea regatelor si imperiilor .
Invadarea principatelor române de către evreii prigoniți de rusia si germania a avut tocmai scopul de a-i împinge și strămuta către noua republică Israel ce urma să fie înființată la ordinul binomului masonic vaticano-iudaist, iar drumul dinspre rusia și germania către Deșertul Iudeii trecea prin principatele române conduse de uneltele pașoptiste ale binomului masonic .
Pe de altă parte, deși clamau fumigena masonică a “fraternității”, pașoptiștii si cei împreună cu ei ajunși la putere în principatele române – transformate apoi în regatul român – au devenit cei mai înverșunați antisemiți, perorând public, inclusiv de la tribuna parlamentului, cele mai viscerale forme de antisemitism, întrucât evreii nu voiau să părăseasca Europa pentru a fi ghetoizați în republica Israel .
Exemplificăm câteva luări de cuvânt și poziții publice antisemite ale factorilor politici, în principal francmasoni-români din epoca, avand drept scop ascuns inducerea în opinia publică a necesității și susținerii înființării republicii Israel în spatele acestei forme de război intra-masonic româno-iudaist :
“O adevărată explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs pe măsură ce dobândirea independenţei naţionale devenea o certitudine. În timpul discuţiilor cu privire la noua Constituţie din 1866, liderii români au început să-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol în cale independenţei, prosperităţii şi culturii în România. Ulterior, dezbaterile lărgite asupra acceptării sau respingerii cererii inclusă în Tratatul de la Berlin care garanta independenţa României cu condiţia ca evreii să primească cetăţenia, au dus la radicalizarea acestor opinii.
În timp ce majoritatea conservatoare/minoritatea liberală din guvern însărcinate cu elaborarea noii constituţii au prezentat un proiect de text, fraza „Religia nu poate fi o piedică la dobândirea calităţii de cetăţean”, a fost imediat modificată de comitetul de redactare din Parlament, adăugându-se: “În ce priveşte pe evreii stabiliţi mai înainte în România, o lege specială va reglementa admiterea lor treptată la naturalizare”. Cum Parlamentul s-a reunit pentru a discuta acest nou text, în faţa clădirii aveau loc demonstraţii de stradă împotriva oricărei dispoziţii în acest sens, urmate de distrugeri furibunde prin cartierul evreiesc bucureştean.
Ion Brătianu, ministru al Finanţelor în guvernul care propusese textul original, dar al cărui partid nu era, în general, susţinător al acordării de drepturi cetăţeneşti egale evreilor, şi care va conduce opoziţia faţă de asemenea măsuri pentru următoarea jumătate de secol, a atacat imediat propunerea deja firavă, spunând, în sesiunea parlamentară din 19 iunie 1866, următoarele: “…noi am declarat că guvernul nu înţelege să dea ţara evreilor, nici să le dea drepturi care ating, care vatămă oricât de puţin, interesele României”.
În ziua următoare îi eticheta pe evrei ca fiind o plagă socială pentru România: …pur şi simplu aceea a marelui lor număr care ameninţă, după cum spune toată lumea, naţionalitatea noastră…Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara.
Două zile mai târziu, la articolul 7 al noii Constituţii a fost introdus un text revizuit care specifica excluderea evreilor de la dobândirea cetăţeniei române: Calitatea de român se dobândeşte, se păstrează şi se pierde în conformitate cu regulile enunţate prin legile civile. Numai străinii de rit creştin pot dobândi calitatea de român.”
“Limbajul antisemit al lui Brătianu s-a amplificat începând din acest moment, în timp ce influenţa sa creştea în guvernele care au urmat la putere. În 1867, ca ministru de Interne, Brătianu a emis o serie de circulare către prefecturile din ţară în care ordona aplicarea unor măsuri de excludere împotriva evreilor, prin care li se restrângea dreptul de a locui în zonele rurale, li se limitau anumite mijloace de trai şi îi expuneau chiar expulzării fizice din România.
Protestele venite din afară, de la guvernele străine care căutau să orienteze România spre dobândirea independenţei, ca şi cele din partea unor organizaţii evreieşti, nu au făcut decât să intensifice retorica antisemită a lui Brătianu.
Stabilind tonul pentru mulţi dintre conaţionalii săi, care îl priveau ca pe un lider naţional, Brătianu răspundea la o întrebare pusă de P.P. Carp cu privire la aceste politici, printr-un blam aruncat asupra acelor români care angajau evrei pentru a crea o situaţie în care “ei s-au lipit acum de pământ atât de tare, încât nu vom putea niciodată să-i dezlipim de el”, şi învinovăţindu-i pe evrei pentru că au provocat mânia Marilor Puteri din Europa faţă de România şi au servit drept unelte în mâinile duşmanilor naţiei:
Evreii, chiar pentru delicte, sunt mai puţin urmăriţi decât alţii. Nu pentru că evrei au mai multă moralitate decât creştinii, cel puţin în cazuri de fraude, dar pentru că, oricând pui mâna pe un evreu, ţipă toţi israeliţii, nu numai din Ţara Românească, dar şi din străinătate…[D]acă pui mâna pe un israelit, prins în delict, vine un Consul şi zice: Este supusul meu. Apoi o fi ori n-o fi supus străin, vine totdeauna un Consul care zice că este.
Doi ani mai târziu el sintetiza acest punct de vedere într-o singură propoziţie: „Evreii au ca scop, nu mai puţin decât să distrugă existenţa noastră naţională”. Brătianu nu era singurul revoluţionar de la 1848 care adoptase astfel de puncte de vedere extremiste în timp ce România se îndrepta spre independenţă.
Astfel, îl găsim pe Cezar Bolliac numindu-i pe evrei „un adevărat parazit” şi plângându-se că în timp ce evreii sunt aceiaşi peste tot, nicăieri problema evreiască nu este mai gravă ca în România: Este înspăimântător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimântător este că gândeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atât de adânci ca la noi.” “Ca ministru de Stat în 1869 şi Mihail Kogălniceanu, al cărui antisemitism a fost evocat în 1935 în timpul discursului din parlament al lui Goga, a reluat procesul de eliminare a evreilor din sate, lipsindu-i astfel de mijloacele lor de existenţă. Atunci când guvernele străine au protestat, Kogălniceanu a răspuns furios că tratamentul evreilor care trăiesc în România nu este problema lor.”
Figuri politice mai puţin importante au imitat conducerea naţională. Deputatul parlamentar I.C. Codrescu din Bârlad, de exemplu, a publicat în întregime unul dintre discursurile sale într-un pamflet intitulat Cotropirea judovească în România. El a atacat Alianţa Israelită Universală şi i-a prezentat pe evrei ca fiind elemente anti-naţionale ce subminează caracterul românesc, atât în zona urbană cât şi în cea rurală:
Acest termen de român-israelit este o insultă aruncată asupra naţiunii noastre…Orice ar fi, jidovul tot jidov rămâne…trebuie oare să ne resemnăm a vedea etern în mijlocul nostru o asemenea populaţie duşmană, care voieşte a paraliza necontenit aspiraţiile noastre naţionale? Domnilor, înmulţirea acestui element a fost în toate timpurile atât de periculoasă pentru toate ţările, încât fiecare popor nu a ezitat de a lua măsurile cele mai energice, şi adeseori şi cele mai crude, spre a scăpa de el.
“În 1866, cum Brătianu, Bolliac şi alţii stabiliseră temele antisemite care vor răsuna timp de un secol în viaţa politică, filologul Bogdan Petriceicu-Haşdeu scria că evreii atrag asupra lor ura şi provoacă ruină economică deoarece sunt carcterizaţi prin trei trăsături îngrozitoare: “tendinţa de a câştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.
”Filosoful Vasile Conta, susţinând că adevăratul scop al evreilor era să alunge românii din România şi să stabilească acolo un stat pur evreiesc, declara în Camera Deputaţilor: „Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”
“Poetul Vasile Alecsandri a adăugat şi el un atac veninos:” Care este această nouă încercare, care este această nouă invazie? Care sunt năvălitori…Sunt un popor activ, inteligent, neobosit în îndeplinirea misiunii sale: ei sunt adepţii celui mai orb fanatism religios, cei mai exclusivişti dintre toţi locuitorii pământului, cei mai neasimilabili la celelalte popare ale lumii… [P]atria lor este Talmudul!
Puterea lor este fără măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul.”
De observat că iudaiștii erau francmasoni religioși în timp ce francmasonii lui Vasile Alecsandri erau atei .
“Romancierul şi eseistul Ioan Slavici, în a sa Soll si Haben – Chestiunea Ovreilor din România, îi caracteriza pe evreii ca fiind o “boală” de care practic este imposibil să scapi, şi aborda subiectul antisemitismului religios care motiva mai mult populaţia pe larg decât elitele, descriind iudaismul ca “negarea tuturor religiilor”, iar pe Dumnezeul evreilor ca “tăgăduirea tuturor Dumnezeilor”. Blamându-i pe evrei pentru problemele României, Slavici sugera expulzarea acestora, dar era sigur că nimeni nu i-ar fi primit. Atunci, el conchidea: Ne rămâne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămânţă din ei!
Treizeci de ani mai târziu, un Slavici mai matur nu îşi domolise deloc tonul într-o serie de eseuri intitulată Semitismul, scrisă în 1908. Învinovăţindu-i pe evrei pentru propria lor soartă – o tactică favorită a antisemiţilor – el îndemna la folosirea tuturor armelor împotriva lor şi sugera din nou că o soluţie violentă ar fi acceptabilă: E firească ura, pe care au stârnit-o în inimile acestora, şi această ură uşor ajunge să se reverse asupra tuturor celor ce au bogăţii moştenite ori agonisite şi poate să ducă în cele din urmă la o groaznică vărsare de sânge.”
https://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf
Pe lângă cei invocați, cum au fost : Vasile Conta, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Octavian Goga, Alexandru D. Xenopol, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Haşdeu, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Brătianu, de-a lungul timpului, polul vaticanist al binomului masonic a mai plăsmuit antisemiți ca hitler, antonescu, franco, horty, mussolini, codreanu si altii . Ca un arc peste timp, pogromul antievreiesc de la redacția Charlie hebdo din paris din 2015 a avut același deznodământ, la momentul respectiv primul ministru israelian, mărșăluind pe străzile parisului alături de alți reprezentatnți ai binomului masonic, a adresat invitația evreilor francezi de a veni în Israel unde vor fi apărați .
Derutantele războaie intra-masonice dintre iudaiști-internationaliști și vaticaniști-nationaliști au constituit la rândul lor adevarate creuzete prin care au fost atrase în războaie mondiale popoare întregi cum au fost primul razboi mondial, războiul civil din spania sau cel de-al doilea razboi mondial si cum este prefigurat cel actual dintre suveraniști și globalisti .
Astfel că, ascunderea adevărului privitor la politica visceral antisemită a generației pașoptiste si urmașilor ei manifestată și de la tribuna parlamentului constituie una dintre cauzele resentimentelor cultivate între români și evrei .
În concluzie, decizia înființării republicii Israel luată după succesul inființării celor americană și franceză de către binomul masonic vaticano-iudaist a constituit motivul central al politicii antisemite declanșate la nivel european, începând cu prima jumătate a secolului XIX și s-a datorat refuzului evreilor europeni de a se lăsa strămutați în Deșertul Iudeii .
În ce ne privește, deslușirea și respingerea formelor de înșelătorie prin care statul masonic înființat de pașoptiști intoxică încă de pe băncile școlilor mințile credincioșilor, inducând idolatrizarea generației pașoptiste antihristice si antisemite, constituie o necesitate pe Calea Mântuitoare a curățării sufletești de toata zgura deversată asupra conștiinței creștine în ultimul mileniu de binomul vaticano-iudaist, pentru ca pacea lui Hristos să fie / însoțitoare-n veșnicie !
Hristos în cugetele noastre !